„Este carne normală. Nu este alterată. Nu miroase”, spune Vladimir Mariuhnici.
Sărăcia l-a determinat pe bărbat să facă ceea ce mulţi oameni nici măcar nu îşi pot imagina. A ajuns să mănânce câini şi pisici. În plus, blănurile animalelor ajunse hrană pentru supravieţuire îi ţin de cald în coliba pe care bărbatul o are în pădure.
Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost descoperit de nişte vânători. Aceştia au fost oripilaţi când au văzut cum trăieşte şi au alertat autorităţile.
Vladimir Mariuhnici a terminat şcoala profesională. A păstrat toate actele, chiar şi diploma şcolii pe care a absolvit-o, dar nu-i sunt de niciun folos, pentru că, spune el, nu reuşeşte să-şi găsească de lucru.