ŞOCANT: Călător STRANGULAT cu o eşarfă de un necunoscut într-un autobuz VIDEO

Camerele de supraveghere dintr-un autobuz londonez au capturat imagini înfricoşătoare, care arată cum un bărbat, aparent de culoare, sare din senin la unalt pasager care se pregătea să coboare în staţie.
Romania TV
06 dec. 2012, 09:38
ŞOCANT: Călător STRANGULAT cu o eşarfă de un necunoscut într-un autobuz VIDEO

Incidentul s-a petrecut ziua, la primele ore ale după-amiezii de sâmbătă, într-un autobuz din Londra, în zona Earls Court. În imaginile video se vede cum, la un moment dat, unul dintre pasageri care stătuse pe scaun lângă un altul se ridică şi încearcă să se îndrepte spre uşa de coborâre.

Celălalt pasager lângă care stătuse vine în spatele lui cu o eşarfă şi îl atacă, înfăşurându-i-o în jurul gâtului şi strângând-o până când omul a căzut amţit, aproape leşinat. Atacul a încetat apoi, iar victima, în vârstă de 37 de ani, al cărei numa nu a fost precizat, a încercat să se ridice, dar a fost atacată din nou, agresorul încercând să o sugrume încă o dată.

Atacul a durat 30 de secunde, după care bărbatul de culoare, care pare să aibă aproximativ 20 de ani, s-a făcut nevăzut la prima staţie. Victima a fost ajutată de ceilalţi pasageri să îşi revină pentru a doua oară şi a coborât la rândul ei din autobuz, scrie Daily Mail. S-a oprit în faţa primului polişţist şi a raportat atacul.

Poliţia metropolitană l-a dat în urmărire pe bărbatul necunoscut. Poliţiştii au ajuns la concluzia că atacul nu a fost provocat de victimă şi au spus că aceasta a fost „puternic traumatizată”.

 

 

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Interzis pentru șoferii care fac ITP-ul. Primești pe loc două amenzi, una peste alta. Legea nu permite
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Apare TAXA pe carbon. E un acord istoric. Cine o va plăti
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
George Simion: „România trebuie să aibă o Armată profesionistă, altfel vom fi ocupați în 2 zile”
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! NU se dau BANI ÎN PLUS
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!