Băiatul, despre care se ştie că se numeşte Ilham, a plecat la jumătatea lunii martie din satul său, Sukabumi (vestul insulei Java), şi a venit la Jakarta ca să primească îngrijiri de specialitate, informează Agerpres. Ilham s-a îngrăşat cu 2 kg într-o lună. ‘S-a lăsat de fumat, dar există riscul să se apuce din nou dacă mediul familial nu-l ajută să rămână nefumător’, a declarat presei preşedintele Comisiei pentru protecţia copilului. Tatăl băiatului, şi el fumător înrăit, s-a lăsat de fumat acum o lună. Părinţii copilului au cerut ajutorul serviciilor sociale când copilul ajunsese de necontrolat, spărgând geamuri şi diverse obiecte când nu avea ţigări.
‘Acum este mai liniştit. Părinţii îl pot lua la plimbare sau citi o carte cu el’, adaugă preşedintele Comisiei pentru protecţia copilului.
Cazul lui Ilham ilustrează tabagismul grav care afectează ţara aflată pe locul al patrulea în lume ca număr de locuitori, îndeosebi pe copii.