Şofer AMENDAT DE TREI ORI, în zece minute, pe o distanţă de un kilometru

Caz incredibil în Gorj. Un şofer a fost amendat de 3 ori, în 10 minute pe o distanţă de un kilometru. Supărat pe politiştii care l-au urmărit pas cu pas, şoferul a sunat la 112 şi a cerut ajutorul, culmea, politiştilor.
Filip Stan
10 oct. 2017, 08:27
Şofer AMENDAT DE TREI ORI, în zece minute, pe o distanţă de un kilometru

Un șofer de tir, în vârstă de 30 de ani, din Târgu-Cărbunești, a primit trei amenzi, în zece minute, pe o distanță de un kilometru. În timp ce conducea autoturismul său BMW, de la Pojogeni spre Târgu-Cărbunești, acesta a fost surprins de un echipaj de la Rutieră conducând cu 91 km/oră, viteză mai mare decât cea admisă de lege.

Conducătorul auto a primit o amendă de 1.300 de lei și și-a continuat deplasarea, însă susține el, după câteva sute de metri, a fost tras din nou pe dreapta de același echipaj, care întorsese mașina și a pornit pe urmele sale. Atunci, șoferul ar fi fost înregistrat cu o viteză de aproximativ 70 km/oră, în localitate. A urmat însă și a treia sancțiune, la o distanță de câteva sute de metri. Atunci însă, MCV-ul se afla în fața sa, iar motivul ar fi fost acela că șoferul ar fi vorbit la telefon, în timp ce conducea autoturismul.

„Sunt șofer de tir. Am călătorit și călătoresc în toată Europa, dar ceea ce mi s-a întâmplat acasă, la Târgu-Cărbunești, nu există pe pământ. De aceea am și contestat în instanță toate cele trei amenzi. Prima amendă am luat-o între localități, eram la ieșire din Pojogeni, pe curba care duce la Târgu-Cărbunești. M-au amendat de trei ori, în zece minute, pe o distanță de un kilometru. A treia oară, după două amenzi de câte 1300 de lei, când am observat că mi se face un abuz, am sunat la 112 și au venit trei polițiști de la Târgu-Jiu. Mi s-a luat o declarație. Am făcut și plângere la Parchet pentru abuz. Consider că este un abuz”, a declarat șoferul din Târgu-Cărbunești, pentru Gorj Domino.

Potrivit gorj-domino.ro, prima contestație a bărbatului va fi analizată pe 17 octombrie, la Judecătoria Târgu-Cărbunești, dată la care se va stabili dacă va achita prima amendă primită pentru viteză.

Citeşte şi: A fost amendat, deşi a plătit parcarea prin sms. Poliţiştii admit că a fost vorba de o greşeală umană şi îl invită să îi dea în judecată

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu, implicată într-un dosar de partaj. Ce avere uriașă are femeia care are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Salarii de 7200 de lei pe lună pentru românii fără studii superioare! Loc de muncă garantat de stat
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Faianța din bucătărie, un coșmar. Așa o faci lună rapid. Soluții testate
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
„Domnul Prigoană trăiește liniștit la Cluj”. Anunțul făcut de Adriana Bahmuțeanu
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rusia, intermediar între SUA și Iran pentru probleme nucleare
MediaFlux
Donald Trump se adresează marți Congresului, pentru prima dată în acest mandat! Anunțul președintelui SUA pentru americani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă