Este vorba despre o şicană în trafic, care s-a transformat într-o bătaie generală, la ieşirea din Suceava.
Totul a pornit de la un conflict mai vechi pe care un tânăr de 20 de ani îl avea cu alţi tineri şi cu un poliţist din localitatea Salcea. Poliţistul a adunat mai multe persoane şi maşini cu care l-a urmărit pe tânăr şi l-a blocat în trafic.
Tinerii aduşi de poliţist l-au bătut pe băiat, care în urma loviturilor primite a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Martorii spun că poliţistul era în stare de ebrietate.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs totul.