Şofer inconştient, în Capitală: Conducea un maxi-taxi deşi băuse

Un şofer de maxi-taxi a fost prins de poliţişti băut la volan. Bărbatul transporta mai mulţi pasageri în oraşul Pantelimon şi a fost oprit de oamenii legii care au constatat că acesta a avea o alcoolemie de 0,16 la sută.
Romania TV
06 sept. 2012, 10:27
Şofer inconştient, în Capitală: Conducea un maxi-taxi deşi băuse

Joi dimineaţă, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului general al Poliţiei Române (IGPR) a coordonat o acţiune în cadrul căreia au fost afectuate mai multe controale în trafic pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la activitatea de transport public de persoane.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Autostrăzi şi ai Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei care, în intervalul orar 7.00-9.00, au acţionat pe arterele rutiere care converg către municipiul Bucureşti, respectiv DN2, DN3, DN4, DN5, DN6, DN7 şi Autostrada A1 (pe raza judeţului Ilfov), precum şi în municipul Bucureşti (zona B-dului Dimitrie Pompei).

În cele două ore, pentru neregulile depistate, poliţiştii au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.500 de lei. De asemenea, în trei cazuri au fost reţinute permisele de conducere, în tot atâtea situaţii poliţiştii au retras certificatele de înmatriculare, iar în alte două cazuri au fost reţinute plăcuţele de înmatriculare.

Un conducător al unui maxi-taxi a fost depistat de poliţişti, în oraşul Pantelimon, în timp ce conducea aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Faţă de cel în cauză s-au luat măsuri legale.

Totodată, un autovehicul care efectua transport public de persoane a fost imobilizat, întrucât nu avea licenţă pentru desfăşurarea acestei activităţi.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Ce sume vor primi ispitele de la „Insula Iubirii”! Cu ce sunt atrase acestea pentru a face show
Fanatik.ro
Trei zodii intră sub protecție divină pe 17 martie, după ora 17. Noroc la bani, surprize și oportunități pentru acești nativi
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit marele actor. A fost un maestru. Moștenirea sa rămâne vie
Playtech.ro
Cresc pensiile din aprilie 2025. Simona Bucura-Oprescu vine şi cu alte veşti bune pentru pensionari
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Dosarul de pensie: Informațiile care te scutesc de drumuri inutile și stres
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru autoturismele diesel. S-a pus limită. Restricție pentru toate mașinile pe motorină din 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Din 20 martie se schimbă buletinele în România! Apar cele cu cip. Județul care va beneficia în câteva zile de noile acte de identitate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
SPHEREx: O misiune revoluționară pentru descifrarea originilor Universului și a vieții dincolo de Pământ”