Bărbatul a fost dat în urmărire naţională. Pe numele lui s-a întocmit un dosar de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului.
în urmă cu 9 zile, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza localității Foltești a avut loc un eveniment rutier în urma căruia doi copii au fost accidentați, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier care au stabilit că autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa dinspre municipiul Galați către orașul Târgu Bujor, pe DJ 242, iar în dreptul primăriei din localitatea Foltești a lovit frontal doi copii de opt, respectiv nouă ani, care se aflau pe acostamentul din partea dreaptă a drumului.
În urma impactului, ambii copii au decedat, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Polițiștii au reușit identificarea șoferului, în persoana unui tânăr de 23 ani, din orașul Târgu Bujor, persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a mai fost depistat de polițiști conducând fără permis pe raza localității Fârțănești la sfârșitul lunii iunie 2016, fiind trimis în judecată.