Sofia Vergara a pozat nud pentru coperta revistei Women’s Health, la vârsta de 45 de ani

Actriţa Sofia Vergara a pozat nud la vârsta de 45 de ani pentru coperta ediţiei din luna septembrie a revistei Women's Health, informează huffingtonpost.com.
Romania TV
02 aug. 2017, 16:47
Sofia Vergara a pozat nud pentru coperta revistei Women's Health, la vârsta de 45 de ani

Numărul din septembrie al revistei Women’s Health reprezintă ediţia anuală a acestei publicaţii în care este explorată nuditatea nu doar „fizic, dar şi mental, emoţional, metaforic”, potrivit redactorului-şef al revistei, Amy Keller Laird.
Pentru coperta acestei ediţii, echipa revistei a vrut să găsească o vedetă care va fi apreciată de public la nivel mondial, întrucât acest număr al revistei va fi disponibil pe cinci continente, în 15 ţări, începând din 8 august. „Scopul este de a prezenta femei foarte puternice, cu încredere în ele însele, care se simt bine în propria piele. Primul pas a fost să găsim o persoană care va fi apreciată în întreaga lume”, a spus Amy Keller Laird. Sofia Vergara a spus că în acest moment acceptă schimbările prin care trece corpul ei.

„Am 45 de ani. Chiar dacă vrei, în acest moment al vieţii tale, nu poţi fi perfectă. Ne schimbăm. Am observat asta la mine. Vreau să arăt minunat pentru vârsta mea. Cred că dacă te obsedează ideea: «Vreau să arăt mai tânără», înnebuneşti”, a spus actriţa pentru Women’s Health. Sofia Vergara a mai spus că pentru ea exerciţiile fizice, pe care le face de trei sau de patru ori pe săptămână, nu reprezintă un moment fericit. „Sunt o tortură pentru mine. Însă, Joe (soţul ei, actorul Joe Manganiello, n.r.) a amenajat o sală de sport minunată în casă, aşa că nu îmi pot găsi scuze”, a mai spus actriţa.

Născută pe 10 iulie 1972 în oraşul Barranquilla din Columbia, Sofía Margarita Vergara, cunoscută cu numele Sofia Vergara, este un fotomodel şi o actriţă columbiano-americană. Cunoscută pentru apariţia în serialul de comedie „O familie modernă/ Modern Family”, artista a ocupat în 2016 pentru al cincilea an consecutiv primul loc în topul Forbes dedicat celor mai bine plătite actriţe din industria de televiziune, cu venituri de 43 de milioane de dolari în ultimele 12 luni.

Sofia Vergara mai este cunoscută pentru apariţii în filme precum „Ştrumpfii/ The Smurfs” (2011), „De Anul Nou/ New Year’s Eve” (2011), „Happy Feet 2: Mumble Dansează Din Nou/ Happy Feet Two” (2011), „Cei trei nătărăi/ The Three Stooges” (2012), „Cum să evadezi de pe Pământ/ Escape from Planet Earth” (2013), „Machete: Ucigaş meseriaş/ Machete Kills” (2013), „Chef” (2014) şi „Hot Pursuit: Urmărire periculoasă/ Hot Pursuit” (2015).

Citeşte şi Sofia Vergara s-a căsătorit cu Joe Manganiello în Florida

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari! Regulă nouă pentru șoferii care au peste 65 ani
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Prognoza meteo, 25 aprilie. O zi călduroasă, cu grindină și vijelii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul