Solicitarea DNA în cazul lui Tăriceanu, pe ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent al Senatului de luni

Biroul permanent al Senatului va discuta luni solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, acuzat de luare de mită, a confirmat, pentru Agerpres, social-democratul Claudiu Manda.
Romania TV
11 nov. 2018, 08:37
Solicitarea DNA în cazul lui Tăriceanu, pe ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent al Senatului de luni

Biroul permanent va înainta apoi cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui aviz consultativ, care va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau nu solicitarea.

Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Tăriceanu a declarat miercuri că Guvernul nu a efectuat nicio plată în contul licenţelor Microsoft în timpul mandatului său de premier, precizând că nu a primit nicio comunicare oficială referitoare la începerea urmăririi penale într-un dosar al DNA care să îl vizeze.

Senatorul PSD Claudiu Manda a explicat joi că preluare cu o zi în urmă solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale pentru Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de vicepreşedinte al Senatului. El preciza că dosarul de la DNA are 73 de volume, fiecare cuprinzând între 190 şi 300 de pagini.

Dosarul pentru care s-a cerut încuviinţarea urmăririi penale a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, „s-a constituit în 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cerea autorităților judiciare austriece”, a anunţat DNA. Concret, Tăriceanu este suspectat că „ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie”. Banii ar fi ajuns la demnitar în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Citeşte şi: Claudiu Manda, după ce Tăriceanu a aflat de la TV că DNA cere aviz pentru urmărirea penală: Pur şi simplu nu l-am informat

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”