Şomajul în Europa atinge cel mai mare nivel de la facerea euro

Numărul şomerilor din Uniunea Europeană a ajuns la 23,816 milioane în decembrie, în creştere cu 20.000 faţă de luna anterioară, conform datelor Eurostat. Europa înregistrează astfel cel mai mare număr de şomeri de când Zona euro a fost creată. În schimb, Germania o duce bine, cu o rată a şomajului la niveluri minime.
Mihai Baniţă
31 ian. 2012, 11:20
Şomajul în Europa atinge cel mai mare nivel de la facerea euro

Rata şomajului ajustată sezonier din Zona euro a fost de 10,4% în decembrie 2011, neschimbată faţă de luna noimebrie, în timp ce pentru Uniunea Europeană rata a fost de 9,9%, şi ea neschimbată faţă de noiembrie 2009. Creşterea numărului de şomeri cu 20.000 nu a fost de ajuns pentru a schimba o zecimală în rata şomajului, însă în acest moment Europa înregistrează cel mai mare număr de şomeri de când moneda euro a fost pusă în circulaţie: 23,816 milioane în UE în decembrie 2011, faţă de 22,893 milioane în decembrie 2010 şi 16,469 milioane în Zona euro în decembrie 2011, faţă de 15,718 milioane cu un an în urmă.

Germania se uită de sus la periferie

În timp ce în Spania 22,9% din populaţia activă nu îşi găseşte un loc de muncă – de departe cea mai mare rată a şomajului din Europa, în Germania s-a atins cea mai redusă rată de la reunificare: 5,5% în decembrie, cu 0,1 pp şi 1,1 pp mai mică decât în noiembrie 2011, respectiv decembrie 2010. În Italia rata şomajului a crescut cu 0,1 pp la 8,9%, iar în Portugalia a crescut cu 0,4 pp la 13,6%.

După Spania, cele mai mari rate ale şomajului sunt în Grecia (19,2%) şi Lituania (15,3%) şi cel mai mici în Austria (4,1%), Olanda (4,9%) şi Luxemburg (5,1%).

Rata şomajului a căzut cu 0,3 pp în România la 7%.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Aberația din legea RCA. Ce pățești când îți cumperi mașină
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Nu spalati rufele la aceasta temperatura: Greseala pe care multe gospodine o fac cand folosesc masina de spalat.
MediaFlux
Alerte meteo ANM cod galben și cod portocaliu în toată țara. Vreme deosebit de rece, vânt, brumă şi îngheţ la sol
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu