Soprana Angela Gheorghiu va acorda autografe, luni seară, la Opera Naţională Bucureşti

Soprana Angela Gheorghiu va participa, luni seară, la o sesiune de autografe, la Opera Naţională Bucureşti (ONB), unde va fi prezentă cu ocazia proiecţiei în HD a spectacolului "Tosca", în care diva deţine rolul titular, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi ai EMI Classics.
Romania TV
28 nov. 2011, 06:36
Soprana Angela Gheorghiu va acorda autografe, luni seară, la Opera Naţională Bucureşti

O producţie a Royal Opera House (Covent Garden) din Londra, spectacolul „Tosca” va fi prezentat publicului din România, în prezenţa celebrei artiste, în Sala Mare a ONB, scrie Agerpres.

Fanii artistei şi aceia care îndrăgesc muzica marei interprete Maria Callas vor putea obţine un autograf pe coperta albumului „Hommage to Maria Callas”, lansat la nivel internaţional, pe 7 noiembrie, care include arii din opere precum „Boema”, „Faust”, „Paiaţe”, ” Samson şi Dalila”, „Carmen”, „Andrea Chenier”, „Cidul”, „Adriana Lecouvreur” şi „Traviata”.

De asemenea, pe album poate fi regăsit şi un duet inedit al Angelei Gheorghiu cu Maria Callas, realizat cu ajutorul unor tehnici de sincronizare.

Angela Gheorghiu este acompaniată de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Marco Armiliato, în timp ce în „La Traviata”, celebra soprană îl are alături pe tenorul James Valenti.

Potrivit cotidianului Le Figaro, ideea noului album aparţine casei de discuri a celor două artiste, EMI.

„M-au întrebat dacă vreau să fac un clip în care să cânt în duet cu Callas. Mai întâi am crezut că sunt nebuni”, mărturiseşte soprana.

După câteva consultări pe internet şi la sfatul unui prieten cineast, artista s-a convins că este un proiect fezabil. Rezultatul final se datorează în mare parte competenţei inginerilor casei EMI şi studiorilor Abbey Road, care au şters partea orchestrală a înregistrării originale cu Maria Callas, cu minimum de pierderi în privinţa vocii artistei.

Angela a ales însă piesa: Habanera din „Carmen” şi a ţinut ca filmarea clipului să fie în România. La fel ca şi fotografiile care ilustrează albumul, în care soprana pozează ca Maria Callas.

Soprana Angela Gheorghiu s-a născut la 7 septembrie 1965, la Adjud (judeţul Vrancea), şi se numără printre vedetele scenei lirice mondiale, interpretarea unor roluri, precum Mimi, Julieta, Butterfly şi Tosca, confirmând talentul şi originalitatea sa.

Vocea ei este considerată de critica internaţională drept o combinaţie între vocile a două celebre cântăreţe de operă, Maria Callas şi Renata Tebaldi.

A debutat internaţional în 1992, la Covent Garden din Londra, cu opera ”Boema” de Puccini. În acelaşi an, a debutat la Metropolitan Opera din New York şi Staatsoper din Vienna. A interpretat pentru prima dată în 1994, la Covent Garden, ”La Traviata” de Verdi, dirijată de Sir Georg Solti. Reprezentaţia a fost transmisă de televiziune, prin BBC şi înregistrată de Casa de discuri Decca.

A fost permanent solicitată de teatrele de operă din lumea întreagă: New York, Londra, Paris, Salzburg, Berlin, Tokio, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Montecarlo, Chicago, Philadelphia, Sao Paulo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Madrid, Montreal.

Primul ei contract cu o casă de producţie (Decca) a fost semnat în 1995, iar următorul contract de exclusivitate a fost semnat în 1998 cu EMI Classics, discurile sale fiind răsplătite în nenumărate rânduri cu premii precum Grammy, Dyapason D’or, Choc du Monde de la Musique, Premiul Cecillia, Deutsche Schallplattenkritik, Musica e dischi, USA Critics Award, Premio Zenatello sau Echo Klassik.

În Franţa, a fost decorată cu titlul de ”Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor” şi ”Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor”. În 2001, cu ocazia decernării premiilor ”Classical Brit Award”, a obţinut titlul de ”cea mai bună voce feminină a anului”, iar în 2010 a câştigat premiul pentru cea mai bună artistă a anului, în cadrul aceleiaşi gale.

Maria Callas (2 decembrie 1923 – 16 septembrie 1977) este considerată una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din secolul al XX-lea. Graţie remarcabilului său talent, Maria Callas a fost denumită „La Divina”. După ce a trăit retrasă în ultimii ani de viaţă, celebra soprană a murit la vârsta de 53 de ani, la Paris.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Răsturnare de situație! George Simion a făcut anunțul serii despre candidatura la prezidențiale
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Luna Sângerie și influența asupra zodiilor: Magia unei nopți cosmice
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost cea mai iubită voce. Toată lumea e în lacrimi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Planul secret al SUA pentru Ucraina. Ce se ascunde în spatele negocierilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?