Sora lui Mircea Badea se întoarce în România. Natalia Badea sau Naty, așa cum îi spun apropiații, este sora mai mică a lui Mircea Badea. Cu toate că a preferat să nu fie atât de mult în lumina reflectoarelor, se laudă cu o carieră de succes în jurnalism, căci lucrează la Antena 3 din perioada de început a postului de televiziune.
„Gata! A început marea mutare! Astăzi am trimis primele pachete în România – lucrurile personale ale mele și ale fiicei mele adolescente. 15 cutii, aproape 200 de kilograme. Am împachetat ieri patru ore, am făcut febră musculară. Le-am trimis în această dimineață. Am apelat la o firmă de transport gestionată de niște români”, a povestit Naty Badea.
Această decizie de a reveni în țară vine după o experiență plină de evenimente și trăiri în Italia, unde Naty Badea a avut ocazia să cunoască și să interacționeze cu diverse persoane, atât din comunitatea românească, cât și din cea italiană.
„Am împachetat și emoțiile, și unele nostalgii, asta pentru că în cei trei ani petrecuți în Italia sunt și amintiri frumoase, sunt și oameni frumoși pe care i-am cunoscut, atât români, cât și italieni. Am trimis toate cutiile acasă. Va fi un proces mai îndelungat, dar încet încet… ne întoarcem în România”, a mai zis Naty Badea.
Naty Badea nu este doar jurnalistă! Este și scriitoare. Și una chiar foarte apreciată! Pe Naty Badea o puteți citi în cărțile „Sunt Aici!”, „Sunt încă Aici” și „Rămâi cu bine! Rămâi cu mine!”, dar și în „Culoare dincolo de gri”.