Starea de sănătate a lui Alison Carey Scott s-a agravat tot mai mult în ultimii ani, după ce medicii americani au descoperit că este infectată cu virusul HIV – virusul care declanşează maladia SIDA, informează contactmusic.com.
Un reporter de la publicaţia National Enquirer s-a întâlnit recent cu Alison Carey Scott, în vârstă de 50 de ani, iar sora cântăreţei Mariah Carey a confirmat faptul că este foarte bolnavă, spunând: „Nu am SIDA, ci cancer hepatic”.
Potrivit presei americane, cântăreaţa Mariah Carey, care se află în aceste zile în Franţa, nu este la curent cu evoluţia stării de sănătate a surorii sale.
„Mariah a trecut printr-un adevărat iad, din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat recent soţul ei Nick Cannon. Tragedia prin care trece acum Alison o va întrista şi mai mult”, a declarat o sursă.
Nick Cannon a fost internat de Crăciun din cauza unei insuficienţe renale şi a fost diagnosticat la începutul acestui an cu o maladie autoimunitară asemănătoare lupusului.
Deşi Mariah Carey nu are o relaţie apropiată cu Alison Carey Scott, diva americană a ajutat-o în trecut pe sora ei mai mare să depăşească dependenţa de droguri, plătindu-i internarea într-o clinică de recuperare specializată în acest tip de tratament.