Caroline Garcia (23 ani, 21 WTA) s-a impus după două ore și 20 de minute în fața Soranei (27 ani, 54 WTA), venită din calificări.
Cîrstea a pierdut fără drept de apel primul set, cu 2-6, și a fost condusă în al doilea cu 5-2, dar a revenit spectaculos, a reușit să ducă jocul în tie break, unde s-a impus cu 7-4 și a restabilit egalitatea. Actul decisiv a fost unul echilibrat, în care niciuna dintre jucătoare nu a reușit să se desprindă până la 4-4, când Sorana și-a pierdut serviciul, iar apoi Garcia a încheiat setul și meciul cu 6-4.
Sorana Cîrstea va primi pentru participare un cec de 7.745 dolari și 31 de puncte WTA.
Simona Halep, deținătoarea titlului la Rogers Cup și a doua favorită, este singura româncă rămasă pe tabloul de simplu și va juca în turul secund cu Magdalena Rybarikova (Slovacia), care a dispus marți cu 7-5, 6-0 de croata Mirjana Lucic-Baroni. Rybarikova (28 ani, 33 WTA) are 2-1 în meciurile directe cu Halep, pe care a învins-o în 2011 la Hobart, în sferturi, cu 5-7, 7-6 (3), 6-3, și în 2014, la New Haven, în optimi, cu 6-3, 4-6, 6-3. Halep a obținut o singură victorie, în 2013, în optimi, la Moscova, când Rybarikova a abandonat după primul set (6-2).