Sore a născut: „Sunt fericita mămică a unei fetiţe”

Nici nu mi-as putea inchipui ca femeile trebuie sa semene unele cu altele in privinta personalitatii si a aspectului fizic. In schimb, sunt de acord, partial, ca ar avea aceleasi secrete.
Alina Costache
25 mart. 2016, 09:19
Sore a născut:

Sore trece prin cele mai emoţionante momente din viaţa ei. Sarcina sa a ajuns la final, iar în urmă cu puţin timp, blonda a devenit mămica unei fetiţe, scrie spynews.ro.

Cântăreaţa Sore a născut o fetiţă de trei kilograme, sănătoasă, care a primit nota 10 din partea medicilor, În aceste momente, ambele bunici sunt alături de Sore la spital. Fetiţa cântăreţei va primi numele Erin.

„Și iată, am ajuns la finalul sarcinii…. Parcă nici nu îmi vine să cred, nu îmi dau seamă când au zburat cele nouă luni, când am trecut prin toate fazele dezvoltării lui bebe în burtică și iată-mă acum în pragul celei mai  fericite zile. Am fost, pe rând, plină de energie, nervoasă, leneșă, activă, pofticioasă, temătoare, optimistă. Am permis tuturor să-mi dea sfaturi, vizibil emoționați și fericiți pentru mine. Cu unele am fost de acord, pe altele am preferat să nu le aud. Am mâncat cum am poftit și ce am poftit, însă am încercat să fiu conștientă că tot eu voi lupta să revin la silueta de dinainte (și zic eu, m-am descurcat onorabil),” a scris Sore pe blogul ei personal.

DailyBusiness
Ședință CSAT după summit-ul UE. Ilie Bolojan anunță o surpriză de proporții
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Drama neștiută a familiei lui Dan Șucu: “Copilul nostru putea să facă hemoragie internă și să moară. Am ținut mobila sigilată cu burete”
Capital.ro
Candidatura Călin Georgescu va fi respinsă! Anunțul venit îți chiar acum SURSE
Playtech.ro
Scad ratele la bănci pentru toate creditele în euro! Este anunțul momentului, se vor acorda mai ușor imprumuturi
DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Adevarul
Povestea „omului de oțel”, cel mai înverșunat inamic al extremismului. A încercat să suprime Mișcarea Legionară în România
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cine a ajutat-o pe Irina Begu. Relație ciudată cu părinții și banii
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Sora lui Andrei Perneș primește mesaje în fiecare seară de la fratele ei, de dincolo de moarte: „Mă simt foarte vinovată”
Cancan.ro
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins la 66 de ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Când primesc românii banii pe cardurile de alimente în 2025. Ce sume primesc beneficiarii începând cu anul acesta
MediaFlux
BEC respinge prima candidatură la prezidențiale! Motivul este incredibil
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este primul candidat la prezidențiale respins de BEC. Motivul pentru care nu poate intra în cursa pentru Cotroceni