Sorin Frunzăverde declară că a făcut campanie electorală LEGAL deşi stenogramele îl CONTRAZIC

Președintele CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, trimis în judecată de DNA sub control judiciar pentru folosirea influenței, a negat comiterea faptelor de care este acuzat, arătând că a făcut campanie la alegerile prezidențiale în mod legal, el fiind contrazis de interceptările din dosar.
Ionela Marcu
03 iul. 2015, 13:00
Sorin Frunzăverde declară că a făcut campanie electorală LEGAL deşi stenogramele îl CONTRAZIC

În rechizitoriul prin care Frunzăverde și vicepreședintele CJ Ionesie Ghiorghioni au fost trimiși în judecată, se arată că președintele CJ a admis că i-a solicitat celui din urmă să se implice în campania pentru alegerea președintelui României, prin discuții cu primarii localităților din județ.

Citeşte şi: Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, trimis în judecată pentru campania lui Iohannis

El susține însă că a făcut acest lucru în limitele legale, necondiționând în vreun fel repartizarea bugetelor viitoare de rezultatul votului obținut pe plan local.

„Ca un argument în acest sens, inculpatul a precizat că, oricum, începând cu anul 2015, repartizările bugetelor primăriilor s-au făcut în mod direct, de Guvern, fondurile netrecând pe la consiliile județene”, se arată în documentul citat.

Apărarea lui Sorin Frunzăverde este contrazisă însă de interceptările discuțiilor cu Ionesie Ghiorghioni căruia îi cere să îi determine pe primari să se implice în campanie în mod favorabil candidatului PNL, condiționând alocările bugetare de rezultatul votului.

Astfel, la data de 12 noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde și Ionesie Ghiorghioni, aflați într-un mediu ambiental împreună cu Laurențiu Cioban, secretarul județului, poartă următoarea conversație:

Frunzăverde: Vă împărțiți primarii care au plecat de la noi. Aici intră și foștii primari PDL și PNL, care au candidat sub PSD. Da? Și mâine și poimâine nu vă văd la Consiliu Județean, mă ocup eu de deșeuri mâine, voi pe teren. Vi-i împărțiți de comun acord. Da? ..(n.n.—nu se înțelege)…la Sasca, acolo îl trimit pe Secășan, da, că acolo are…. (n.n.—nu se înțelege)…

Deci ideea este următoarea: … (n.n.—nu se înțelege)… suntem în relații bune cu orice Guvern vine, dar noi dăm banii pe 2015, 2016. Discuțiile au loc între voi între patru ochi. Fiecare cu primaru … (n.n.—nu se înțelege)…: vin din partea domnului președinte cu rugămintea de a vota Iohannis. Vom ține cont la împărțirea banilor în 2015, … (n.n.—nu se înțelege)… Da? Între patru ochi! Voi cu primaru, da? (…)

Frunzăverde: Da. Mâine și poimâine ești pe teren și te întâlnești cu fiecare secretar, afară de cei de la primăriile PNL. Deci, acolo unde avem primari nu te duci la secretari. Cu fiecare… Da? Între patru ochi! Pe Dorin (?) să-l scoți din birou, da? Ce probleme sunt… hai… (n.n.—nu se înțelege)… ce probleme sunt și atunci: domnu președinte vă roagă să încercați să-l ajutați, importantă e și poziția domniei sale, ca … (n.n.—nu se înțelege)… al județului și să determinați oamenii să voteze Iohannis. Da? E foarte bine pentru un echilibru care trebuie creat la nivel național. Da? La toți secretarii, mai puțin la cei care sunt… care sunt…ă…din Primăriile unde există … (n.n.—nu se înțelege)… Da?

Interlocutor:… (n.n.—nu se înțelege)… Da. Trebuie să ne împărțim… (n.n.—nu se înțelege)…
(posibil) Ghiorghioni: Da… (n.n.—nu se înțelege)…de exemplu Bozovici…vorbim și cu el sau… că ăsta (n.n.—nu se înțelege)… cu Lala….

Interlocutor: Da.

(posibil) Ghiorghioni: … (n.n.—nu se înțelege)…mă duc și la ăla…. la… (n.n.—nu se înțelege)….

Frunzăverde: … Auzi? … (n.n.—nu se înțelege)…intră și la ăla la Bozovici, intră și la ăla (?). Spune-i că noi am înțeles, că oricum rămân cu noi , dar vrem … (n.n.—nu se înțelege)… acuma un ajutor în turu doi. Da? Important pentru noi ca și județ, pentru mine (?)… băgați-mă și pe mine (?) dacă vreți, da? … (n.n.—nu se înțelege)… cont. Să se știe că… (n.n.—nu se înțelege)… mai ales voi doi.

Interlocutor: Anu viitor… (n.n.—nu se înțelege)…

Frunzăverde: PSD-ul nu mai are … (n.n.—nu se înțelege)… în bani, că nu mai are de unde. Au cheltuit tot în anu ăsta. Pe bugetele din… și 2015 și 2016. Ponta s-a văzut ă… cu sacii în căruță, nu mai văd un ban de anul viitor. Să nu creadă că Mocioalcă va aduce vreun ban, nu va aduce nimic! I-au luat pe ăștia, foarte bine! Dar anunță-i (?) că-i(?) bugetarea noastră 2015, 2016 și-i rugăm acuma să ne ajute și ei. Da? (…)

Frunzăverde: Deci… …. (n.n.—nu se înțelege)……ei … ei sunt importanți, tre să le explicați clar: mai vin două bugete… …. (n.n.—nu se înțelege)….. vom ține cont, ei îs tot ai noștri. Domnu președinte a înțeles…. …. (n.n.—nu se înțelege)…… n-a înțeles, da în fine…Domn președinte a înțeles, da, dar acuma e timpul să dovediți că rămânem împreună. Vine 2016, PSD-ul va fi în cădere, pentru că nu poate să… …. (n.n.—nu se înțelege)……Ponta…. …. (n.n.—nu se înțelege)…

Totodată, în rechizitoriu, se arată că, la momentul comiterii faptelor, repartizările bugetare către primării se făceau de consiliile județene, dar și că, dacă Frunzăverde ar fi considerat că solicitările sale aveau caracter legal, nu ar fi avut sens caracterul conspirat al discuțiilor.

De asemenea, Ghiorghioni a admis că redările discuțiilor purtate cu primarii sunt reale, însă a spus că „așa se face campania”, referirile la bugetele pe anii următori făcând parte din promisiunile electorale uzuale.

STENOGRAME. Sorin Frunzăverde, anchetat pentru votul de la prezidenţiale. Cum obţinea voturi pro-Iohannis

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Situație gravă la granița României. Serviciile au oameni cu inteligență redusă și fără cultură
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Ultimă oră! Este vorba despre marele sportiv Mihai Leu. Este în stare critică
MediaFlux
Ucraina și SUA resping propunerea lui Putin. Ce ar ascunde armistițiul de 3 zile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster