Sorin Grindeanu: Aproape toată lumea are senzaţia că PSD se îndreaptă spre prăpastie

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat luni seara că este preocupat alături de ceilalți social-democrați în ceea ce privește viitorul PSD, întrucât ''aproape toată lumea are senzația" că acest partid se îndreaptă "spre prăpastie''.
Romania TV
24 iul. 2017, 20:30
Sorin Grindeanu: Aproape toată lumea are senzaţia că PSD se îndreaptă spre prăpastie

Eu am discutat și cu Victor Ponta, inclusiv ieri, și cu Cătălin Ivan și cu actuali membri PSD. Și fie că e vorba de cei doi sau de actuali membri cu funcții de conducere în partid, la toți există această preocupare: unde se duce, care este direcția în care merge PSD, pentru că aproape toată lumea are senzația că ne îndreptăm pas cu pas spre prăpastie sau spre dat cu capul în zid. Există această preocupare pe care o am și eu. (…) Toate lucrurile care pot duce într-un final, pe această zonă de stânga, la o revitalizare, sunt bune”, a afirmat Sorin Grindeanu la TVR1.

Fostul premier a spus că nu a luat încă o decizie, dar că va merge alături de Victor Ponta în construcția unei noi formațiuni, subliniind că va ține cont și de ceea ce se va întâmpla în PSD Timiș, organizație pe care a condus-o până când Liviu Dragnea l-a exclus din partid.

Eu nu am o decizie pe care să o iau în acest moment, să spun da, vreau în continuare, chiar dacă m-au exclus (…). Eu merg pe o zonă alături de Victor și de alții în construcția unei noi formațiuni. Asta am discutat cu Victor Ponta, el este foarte hotărât, eu vreau să mă mai gândesc în această lună, în funcție și de ceea ce se va desfășura, de exemplu, în județul Timiș”, a declarat Grindeanu.

Grindeanu a mai afirmat că pentru el contează foarte mult faptul că a reușit împreună cu colegii săi social-democrați din Timiș să formeze o echipă ”în sensul bun al cuvântului” și au câștigat alegerile locale și parlamentare într-un fief al dreptei, acolo unde PSD nu a câștigat niciodată, în mod tradițional.

”Asta nu a făcut-o Sorin Grindeanu singur, ci împreună cu echipa de acolo. Pentru mine contează foarte mult modul în care va fi tratată această organizație. (…) Eu am lăsat PSD în județul Timiș cu 40%, atât am avut la parlamentare, iar la alegerile locale — peste 39%. Am câștigat și am bătut dreapta în Timiș și la locale și la parlamentare”, a spus Grindeanu.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Cine va candida dacă CCR îi va invalida candidatura
Playtech.ro
Regula din parcările supermarketurilor care îți poate aduce o amendă uriașă de 2.000 de lei
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Regele Charles, dezvăluiri intime. Puțini s-ar fi așteptat la așa ceva
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Avertisment privind un nou război! Coreea de Nord atrage atenția Seulului și Washingtonului privind riscul unui război „accidental”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari