Sorin Muntean, fostul şef al Poliţiei Timiş, rămâne în arest la domiciliu

Fostul șef al Poliției Timiș, Muntean Sorin Petru, a scăpat de arestul preventiv și va rămâne în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce Curtea de Apel Timișoara (CAT) i-a admis, miercuri, cererea formulată în acest sens, într-un dosar privind fapte de corupție.
Filip Stan
13 apr. 2016, 18:59
Sorin Muntean, fostul şef al Poliţiei Timiş, rămâne în arest la domiciliu

„Curtea admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulata de inculpatul M.S.P. (Muntean Sorin Petru — n.r.) și dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu a inculpatului, pe o durată de 30 zile”, potrivit instanței, scrie Agerpres.

Pe perioada arestului la domiciliu, fostul șef al IPJ Timiș are o serie de interdicții și obligații, între care și aceea de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar, dar și să nu comunice în niciun fel cu inculpații din dosar (Pavel Dumitru, comisarul-șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, la data comiterii faptelor, cu omul de afaceri Iulian Boț, inculpat în același dosar, cu avocatul Bîlc Marian, inculpat în dosar), dar nici cu martorul C.S..

Soluția CAT, luată în Camera de Consiliu, poate fi contestată în 48 de ore.

Pe de altă parte, CAT a respins definitiv, miercuri, contestația formulată de inculpatul Muntean împotriva măsurii asiguratorii dispuse de Direcția Națională Anticorupție Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara a respins miercuri și contestațiile similare ale inculpaților Bîlc și Pavel, formulate împotriva măsurii asiguratorii dispuse de procurorii anticorupție timișoreni.

Procurorii DNA Timișoara l-au reținut, în februarie, pe Muntean pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, instigare la dare de mită (două infracțiuni), favorizarea făptuitorului; pe Pavel, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, trafic de influență, complicitate la luare de mită, iar pe Boț — pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, dare de mită (patru infracțiuni) și cumpărare de influență (două infracțiuni). De asemenea, avocatul Bîlc este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență (două infracțiuni), instigare la dare de mită (două infracțiuni).

Procurorii arată în rechizitorii că „în cursul anilor 2011 — 2013, inculpatul Boț Iulian, împreună cu mai multe persoane de încredere, s-au constituit și au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, având ca scop desfășurarea de activități evazioniste, prin intermediul a două societăți comerciale controlate prin persoane interpuse. Activitatea infracțională a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste două milioane lei, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spațiul european și revânzării acestora ‘la negru’, cu eludarea obligațiilor legale privind plata taxelor și impozitelor datorate către bugetul de stat”.

Potrivit DNA, „activitățile infracționale ale grupării coordonate de inculpatul Boț s-au bucurat de sprijinul și protecția inculpaților Muntean Sorin Petru și Pavel Dumitru, în calitate de șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, respectiv șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, care au fost atrași de-a lungul timpului în sfera de influență a grupului și fidelizați prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale și sume de bani”.

În acest sens, aceștia ar fi racolat în cadrul grupului alți ofițeri de poliție și ar fi coordonat activitățile infracționale de mituire a acestora, în scopul de a-i asigura afaceristului timișorean o soluție favorabilă în dosarul în care era cercetat.

„Un alt membru, cooptat în cadrul grupului infracțional a fost inculpatul Bîlc Marin, avocat în cadrul Baroului Timiș, persoană de încredere a inculpaților Muntean Sorin Petru și Boț Iulian, pe acesta din urmă reprezentându-l în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor”, se arată în rechizitoriul DNA.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Moartea prematură a unuia dintre cei mai mari artiști români. A fost propus pentru Oscar
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Cine este șeful lui George Simion. Șeful AUR face doar ce i se spune!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța