Judecătorii din Atena au decis să nu-l elibereze pe Sorin Oprescu. Fostul edil va mai rămâne încă 10 zile în arest

Update. Judecătorii din Atena au decis că Sorin Oprescu va mai rămâne încă 10 zile în închisoare. Apoi, va ajunge din nou în fața oamenilor legii.
Filip Stan
20 mai 2022, 12:37
Judecătorii din Atena au decis să nu-l elibereze pe Sorin Oprescu. Fostul edil va mai rămâne încă 10 zile în arest
Știre inițială

Sorin Oprescu află vineri dacă va fi eliberat din închisoare. Avocații acestuia cer judecătorilor să fie cercetat în libertate până în momentul în care se soluționează cererile, inclusiv cea referitoare la azilul politic.

Sorin Oprescu a ajuns, în această dimineață, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel din Atena. Fostul edil a fost adus în cătușe la tribunal, alături de un alt deținut.

Avocații lui cer să fie cercetat în stare de libertate, nu în arest, până când se soluționează cererile, inclusiv cea referitoare la azilul politic. Sorin Oprescu a cerut azil politic în Grecia pe o perioadă de aproape 11 ani, cât timp are această condamnare din dosar.

Sorin Oprescu a fost mutat miercuri seara la un penitenciar de maximă siguranță din Atena. Fostul edil mai are de stat aproape 40 de zile în arest la închisoarea Korydallos, unde ispășesc pedepse persoane condamnate pentru fapte grave, precum crime.

Citește și Sorin Oprescu a fost prins în Grecia, unde a cerut azil politic. Fostul primar are de ispăşit 10 ani de închisoare

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri, 13 mai, la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție. În ziua respectivă, fostul edil al Capitalei a fost căutat de poliție la adresa din buletin, însă nu a fost de găsit. La scurt timp, pe numele lui s-a emis un mandat european de arestare.

Marți, 17 mai, a fost prins într-un cartier de lux din Atena. Publicaţia elenă Proto Thema a publicat detalii despre reţinerea lui Sorin Oprescu (70 de ani). „Un adevărat thriller de spionaj” scriu jurnaliştii din Grecia care au dezvăluit că fostul edil al Capitalei se ascundea în Glyfada, o suburbie de lux din capitalei Greciei.

„Un caz care amintește de un thriller de spionaj, cu fostul primar al Bucureștiului în rol principal, s-a desfășurat din nou în Grecia”, arată sursa citată.

Sorin Oprescu se instalase în cartierul de lux Glyfada. Este vorba despre o zonă preferată de magnați și celebrități, datorită faptului că este situată pe rivieră. O fotografie publicată de protothema.gr, preluată din dosar, arată „ascunzătoarea” fostului primar al Capitalei, care era situată într-o zonă liniștită, departe de zgomot și ochi curioși”, conform Libertatea.

Citește și S-a aflat unde a fost prins Sorin Oprescu în Grecia. Cartierul de lux din Atena în care a fost găsit fostul edil. „Aceasta este ascunzătoarea”

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Județul din România, influențat de diverse culturi și civilizații, cu multe obiective turistice și peisaje naturale frumoase. Are un palat în stil secesionist și o cetate superbă
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Dovada că NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Ce se construieşte în estul Europei pentru lupta finală
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Zodii cu succes în carieră. E timpul să-și renegocieze contractele
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
George Simion, acces controversat la convenția conservatorilor americani
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca doritoare în Bundestag: o nouă șansă la alegerile din Germania