Sorin Oprescu, audiat ca martor într-un dosar privind avize de construire ilegale

Fostul primar al Capitalei a fost audiat, joi, la Parchetul Tribunalului Bucureşti, în calitate de martor într-un dosar legat de avize de construire care ar fi fost date ilegal, potrivit news.ro.
Iulian Tudor
30 iun. 2016, 09:02
Sorin Oprescu, audiat ca martor într-un dosar privind avize de construire ilegale

Sorin Oprescu a declarat, la intrarea în sediul Parchetului Tribunalului Bucureşti, că a fost chemat în calitate de martor, dar nu ştie în ce dosar, precizând că va da mai multe informaţii după ce discută cu procurorii. Sorin Oprescu a fost audiat la Parchet aproximativ o oră, iar la plecare nu a mai ieşit pe aceeaşi uşă.

Surse judiciare au declarat, pentru news.ro, că Sorin Oprescu a fost chemat să dea declaraţii în calitate de martor într-un dosar privind avize de construire care ar fi fost acordate ilegal.

Sorin Oprescu este judecat, de Tribunalul Bucureşti, într-un dosar de corupţie, alături de foşti angajaţi ai Primăriei Capitalei, printre care fostul şef de la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Cornel Bogdan Popa, şi de oameni de afaceri.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de Bogdan Popa, care avea ca scop darea şi luarea de mită din sume provenite din bugetul municipalităţii.

Oprescu a fost dus la DNA în 5 septembrie 2015, după ce ar fi primit 25.000 de euro la locuinţa sa din Ciolpani, de la Bogdan Popa.

 “La data de 05 septembrie 2015, inculpatul Oprescu Sorin Mircea în calitate de Primar al Municipiului Bucureşti, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii Popa Bogdan Cornel şi Stanca Cristian, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi în mod necuvenit de cei doi de la administratorii unei societăţi comerciale (denunţători în cauză), în legătură cu un contract de execuţii lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului. Prin această conduită, Primarul al Municipiului Bucureşti nu a făcut altceva decât să “ valideze” activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii Stanca Cristian şi Popa Bogdan Cornel, dar şi menţinerea acestuia din urmă în funcţia de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, cu luarea în considerare a posibilităţii numirii sale ca director la A.L.P.A.B., deşi ştia că acesta comite infracţiuni de corupţie”, au scris procurorii în rechizitoriu.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac românii când își pun parola la conturile de Facebook, TikTok sau Instagram. Așa îți pot fi furate datele de pe toate platformele
Capital.ro
Se pot confisca banii sau bunurile. Decizia pentru care românii merg la tribunal. Legea va fi schimbată
Playtech.ro
Carnea mai sănătoasă decât cea de pui, de curcan, miel sau de vită. E perfectă pentru masa de Paşte
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Luna Plină Roz lovește din plin, în aprilie. Doar trei zodii scapă de influențele negative
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Un pensionar a dat în judecată Casa de Pensii după ce a primit o pensie mai mică: „Mi-au trecut cu vreo 4 ani mai puțin”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul ia bani de la cetățeni. Românii achită minim 5.000 de lei. Decizia care se aplică în toată țara
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
2025: Ștergătoarele ridicate în parcare: Este infracțiune? Când se face dosar penal pentru ridicarea ștergătorului?
MediaFlux
Taxa pe câine, în România: De ce trebuie să plătească și cei care nu au animale
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă