Sorin Oprescu, în stare critică în Arestul Central. Avocat: „Există risc de moarte subită”

Sorin Oprescu se află în stare critică, potrivit avocatului Alexandru Chiciu, unul dintre apărătorii primarului suspendat al Capitalei. Aflat în arest preventiv într-un dosar de corupţie, Oprescu a solicitat să fie transferat la Spitalul Universitar pentru a fi consultat de cardiologii care l-au ţinut sub observaţie, însă cererea sa nu a fost aprobată. Totuşi, starea sa de sănătate ar fi una gravă, edilul acuzat de luare de mită simţindu-se  în continuare rău, cu dureri în piept şi o amorţeală a braţului stâng. Celălalt avocat al lui Oprescu, Viorel Mocanu, a declarat că edilul ar avea nevoie de o coronarografie, investigaţie imposibil de făcut în arest.
Romania TV
23 sept. 2015, 16:16
Sorin Oprescu, în stare critică în Arestul Central. Avocat:

Avocatul Alexandru Chiciu a declarat, la România TV, că Sorin Oprescu este în stare critică şi că ar fi trebuit să i se permită accesul la asistenţă medicală de specialitate.

„Acum două zie, Sorin Oprescu a fost dus la un spital civil, Spitalul „Sf. Ioan”, ca urmare a deciziei medicului din arest. Ieri durerile din piept au persistat, s-a plâns de asta, ne-a contactat pe noi, avocaţii, şi având în vedere acutizarea acestor probleme, noi am solicitat să fie dus la un spital care să aibă un serviciu de cardiologie performant pentru a putea fi supus la un EKG performant şi o verficare a troponinei, o enzimă cardiacă care este indice de infarct. Iniţial răspunsul ar fi fost favorabil, iar pacientul ar fi fost dus la un spital cu specialitate de cardiologie, dar în această seară răspunsul a fost negativ. (…) Există risc de moarte subită. Acum câtva timp am avut un exemplu groaznic, cu Vadim Tudor care a murit ca urmare a unor probleme de acest tip pe fondul diabetului. A fost activ, a simţit o durere în piept – pe care Sorin Oprescu o simte de două zile -, a fost dus la spital şi seara nu l-am mai avut printre noi. Sunt probleme care se pot acutiza de la o oră la alta”, a semnalat avocatul lui Sorin Oprescu.

Apărătorul primarului suspendat al Capitalei a precizat că unul dintre aparţinătorii care l-au vizitat miercuri în arest pe Sorin Oprescu a constatat că acesta „nu simte egal bilateral ultimele două degete de la mâini”. „Lucrurile involuează în ceea ce priveşte starea sa de sănătate. (….) Nici poliţia nu a spus «minţiţi» sau «ascundeţi adevărul», ci a spus că poate veni un medic din afară. Dar în arest nu există aparatură şi dacă s-ar pune problema unui EKG portabil, acesta are posibilitatea a doar şase derivaţii de investigaţie pe inimă şi nu 9 sau 12, cât ar avea un EKG performant. Or, Sorin Oprescu are două stenturi pe artera subclavie stângă, cea care oxigenează creierul. Un EKG neperformant nu poate efectua o verificare completă. În plus, nu există posibilitatea unui laborator portabil de analize pentru a i se fa ce acei markeri de infarct. Este impropriu să aduci un medic la un om diabetic, un om cu grave probleme renale, de inimă să îl consulte cu un stetoscop. Nu cerea nimeni să iasă din arest pentru cinci luni, ci să se ducă la un spital, să i se facă investigaţii specializate şi apoi să continue regimul de detenţie”, a punctat Alexandru Chiciu.

Avocatul a descris starea gravă în care se află Sorin Oprescu, în opinia sa: „Sorin Oprescu nu a dorit să facem caz de aceste probleme, dar dincolo de calităţile sau viciile noastre ca avocaţi, suntem oameni. Nu pot să trec cu vederea aceste lucruri, că are dureri în piept, pungi la ochi ca urmare a unei insuficienţe renale, că are tensiune fluctuantă pornind de la 9 la 20 şi invers, că nu-şi mai simte degetele şi că are probleme reale de snătate şi se degradează sub ochii mei. Şi un om prezumat nevinovat, şi unul condamnat trebuit trataţi cum se cuvine, într-un spital cu pază, cu mascaţi, cu ce doresc domnii de la arest. Viaţa nu are legătură cu vinovăţia penală”, a declarat Alexandru Chiciu.

Celălalt avocat al lui Sorin Oprescu, Viorel Mocanu, a declarat că edilul ar avea nevoie de o coronarografie, investigaţie care se face doar in centrele de intervenţie cardiologică. „E pentru prima oară când se refuză dreptul la sănătate”, a adăugat acesta.

Centrul medical al Ministerului de Interne a respins, miercuri, solicitarea lui Sorin Oprescu de a fi transferat la un spital din Capitală pentru un consult medical amănunţit. Cererea fusese admisă, iniţial, de Comisia de la Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

„Urmare la solicitarea formulată de către persoana arestată preventiv şi încarcerată în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în data de 23.09.2015, în respectarea prevederilor art. 71 pct. 6 din Legea nr. 254/2013, factorii decizionali (CMDTA Doctor Nicolae Cretzulescu) au stabilit că persoana în cauză poate fi examinată de către un medic nominalizat expres, la locul de deţinere, urmând ca personalul medical ce are în supraveghere persoanele reţinute / arestate preventiv să permită efectuarea acestui consult la nivelul cabinetului medical din interiorul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă”, se arată într-un comunicat al DGPMB, cu precizarea că, în cazul în care starea de sănătate a persoanei private de libertate o impune, medicul ce îl are în supraveghere va decide asupra conduitei terapeutice de urmat.

Cererea lui Sorin Oprescu, unitate medicală pentru un consult de specialitate a fost aprobată miercuri dimineaţă, de Comisia de la Arestul Central al Poliţiei Capitalei. Astfel, fostul edil va fi scos din arestul Poliţiei Capitalei şi dus la Spitalul Militar din Capitală, în cursul zilei de miercuri. Solicitarea de transfer a fost depusă, marţi, la centrul medical al Ministerului de Interne.

Fostul edil Sorin Oprescu, care suferă de diabet şi este cardiac, a primit, miercuri, permisiunea de a fi consultat la Spitalul Militar din Capitală, nu la Spitalul Universitar, acolo unde sunt medicii săi curanți și unde a avut o funcție de conducere, anunţase România TV.

După analiza dosarului, Comisia de la Arestul Central al Poliţiei Capitalei a decis că Oprescu poate fi dus la spital, pentru că probleme sale nu pot fi tratate în penitenciar, iar acesta urma să fie transferat la spital miercuri, sub pază.Totuşi, medicul din arestul central al Poliției Capitalei susține că nu a fost înștiințat că Sorin Oprescu ar fi solicitat să-l consulte un doctor pe care să-l nominalizeze personal, potrivit Agerpres.

La Spitalul Universitar, Sorin Oprescu dorea să fie consultat de doi medici cardiologi, Leonida Gherasim şi Dragoş Vinereanu, de la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Sorin Oprescu, primarul suspendat al Capitalei, a fost transportat de urgenţă la spital luni seară, după ce i-a fost rău în Arestul Poliţiei Capitalei. Primele informaţii au fost că Oprescu ar fi suferit un infarct, însă ulterior s-a stabilit că a fost vorba de o criză cardiacă.

DailyBusiness
Bonul fiscal, în PERICOL. Proiectul de lege care scutește comercianții de această obligație
Spynews
”Am luat o pauză”. Vlad Gherman și Oana Moșneagu trec printr-o situație dificilă! Actorul a făcut declarații | FOTO
Bzi.ro
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!”
Fanatik.ro
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
Capital.ro
Buletin interzis în România. Actele de identitate ce nu pot fi folosite. Se face închisoare
Playtech.ro
România a devenit o forță în Europa. Țara noastră a depășit Franța și Germania, este oficial...
DailyBusiness
România are cea mai MARE inflație din Uniunea Europeană. Prețurile au luat-o RAZNA
Adevarul
Stațiunea unde Ceaușescu dorea Jocurile Olimpice de Iarnă: „Zăpezile persistă circa opt luni pe an”
wowbiz.ro
Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare! Cum arată „palatul groazei”, așa cum îl numește Adriana Bahmuțeanu, la interior! Suma uriașă pe care o cer pe casa cu piscină și cinema
Spynews
Meteorologii au emis cod galben de ninsori, valabil în jumătate din țară. Se anunță vreme severă și vânt puternic la munte
Spynews
Înmormântarea lui Liam Payne are loc astăzi, 20 noiembrie. De ce este organizată la o lună de la moartea artistului
Evz.ro
Cum a fost surprins Alex Bodi cu Necati Arabaci
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Poșta Română va închide toate oficiile poștale din țară! Directorul general a explicat motivul
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce rugăminte arzătoare are la ei: „Vă implor, lăsați ura deoparte și dați-mi…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Înmormântarea lui Gigi Becali. Cum arată locul de veci unde va fi depus trupul patronului FCSB
StirileBZI
Se dă salariu de 4.000 de lei net! Românii fug de acest loc de muncă!
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate scoate din minte cuvintele fetei sale
substantial.ro
Tineri din Bacău filmați urcându-se pe o mașină în mișcare, un accident grav rezultând
MediaFlux
FĂRĂ PENSIE de SĂRBĂTORI! LOVITURĂ pentru SENIORI, anunță BACIU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primar din Buzău, acuzat că divulgă locațiile filtrelor de poliție pentru a proteja șoferii băuți