Sorin Ovidiu Vântu, condamnat la 10 ani de închisoare. Decizia este definitivă

Judecătorii Curții de Apel București au decis condamnarea omului de afaceri într-un dosar în care Sorin Ovidiu Vântu a fost judecat, alături de alte persoane, printre care Liviu Luca, pentru delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din SNP Petrom SA.
Filip Stan
26 apr. 2018, 11:11
Sorin Ovidiu Vântu, condamnat la 10 ani de închisoare. Decizia este definitivă

Decizia este definitivă. În prima instanță, omul de afaceri a fost condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare. Prin contopire cu celelalte pedepse pronunțate de-a lungul timpului de instanțele de judecată, Curtea de Apel București a emis un nou mandat de executare pe numele lui Sorin Ovidiu Vântu, de 10 ani de închisoare.

Sorin Ovidiu Vântu se află în prezent în închisoare, executând o pedeapsă de 8 ani, primită în cel de-al patrulea dosar penal.

Procesul privind delapidarea patrimoniului Asociației salariaților SNP Petrom SA a început în 2014.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) arătau, la data trimiterii rechizitoriului în instanţă, că în perioada 2005 – 2006, Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia.

Fondurile au fost folosite în dauna Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA şi implicit a membrilor săi, prin participarea offshore-ului Elbahold Ltd, controlat la acel moment de Vîntu şi ulterior de Luca, la majorarea de capital social al SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), acţiunile Asociaţiei Salariaţilor diminuându-se de la 50 la 25 la sută, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Planul infracţional al grupării s-a derulat în mai multe etape. În prima etapă, Liviu Luca, Elena Petrovici, Nicolae Tănăsescu, Gheorghe Şupeală şi Ioan Bohâlţeanu, în calitate de membri ai Comitetului Director al Asociaţiei Salariaţilor din S.N.P. Petrom SA – Petrom, organ decizional, conform statului, care deţinea 50 la sută din capitalul social al SC PSV Company SA, au aprobat majorarea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni.

„În cea de a doua etapă, s-a urmărit, pe de o parte, neexercitarea dreptului de preemţiune de a subscrie acţiuni de către Asociaţia Salariaţilor din S.N.P. Petrom SA, iar pe de altă parte, crearea unui flux de lichidităţi pentru SC PSV Company SA, prin creditarea acestei societăţi, prin patru contracte de împrumut asigurându-se un plus în activul societăţii PSV Company SA în cuantum de 90 milioane de lei”, au precizat procurorii DIICOT.

Totodată, în această etapă s-a urmărit ca organele de conducere ale SC PSV Company SA şi ulterior acţionariatul să încuviinţeze participarea unui offshore controlat de Ovidiu Sorin Vîntu, ajutat de Octavian Ţurcan – Wellserv Ltd sau Elbahold Ltd – la majorarea de capital social.

„În cea de-a treia etapă, o parte din fondurile pe care Asociaţia Salariaţilor din S.N.P. Petrom SA – Petrom le împrumutase SC PSV Company SA au fost transferate către Comac Ltd – Cipru şi Stonecom Ltd – Cipru, prin achiziţia mai multor pachete de părţi sociale sau acţiuni la mai multe societăţi comerciale deţinute de către cele două offshore-uri, care nu aveau legătură cu activitatea de bază a societăţii, la preţuri supraevaluate”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.
 
În etapa a patra, sumele încasate de Comac Ltd. şi Stonecom Ltd. au fost transferate imediat către Elbahold Limited – Cipru, care a subscris toate acţiunile rămase, reprezentând aproximativ 50 la sută din capitalul social al fostei societăţi Petromservice, potrivit DIICOT.

„Având în vedere că înfiinţarea Asociaţiei Salariaţilor din SNP „Petrom” SA s-a realizat în scopul prevăzut de OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, iar prin Actul constitutiv Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA avea ca scop principal «dobândirea şi distribuirea de acţiuni ale SNP Petrom SA, ale filialelor sale, precum şi ale societăţilor comerciale la care SNP Petrom SA este acţionar, în numele şi pentru salariaţii şi pentru membrii CA ai SNP Petrom SA», prin punerea în aplicare a planului infracţional, inculpaţii au prejudiciat patrimoniul Asociaţiei şi implicit a membrilor săi (74.475 persoane) cu suma de 41.213.717 de lei”, au mai arătat procurorii DIICOT.

Prejudiciul a fost format din diminuarea valorii contabile a pachetului de acţiuni deţinut de Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin neparticiparea acesteia la majorarea de capital social al SC PSV Company SA. La acest lucru s-a adăugat acordarea de împrumuturi faţă de PSV, urmată de participarea Elbahold Ltd la majorarea de capital social, au precizat procurorii.

Astfel, majorarea capitalului social prin aportul Elbahold LTD, la data de 30 septembrie 2005, a determinat o scădere a valorii contabile a pachetului de acţiuni deţinute de AS SNP cu peste 41 de milioane de lei. Valoarea contabilă a pachetului de acţiuni a scăzut astfel de la 99,029,745 de lei la 57,816,028 de lei, potrivit DIICOT.

„Aceasta reprezintă diminuarea valorii pachetului de acţiuni deţinut de Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA de la 50% la 25% la capitalul social al PSV, prin nesubscrierea pachetului de acţiuni care să îi conserve aceeaşi cotă de participare, în condiţiile în care la data subscrierii de către Elbahold Ltd a pachetului de acţiuni scoase la vânzare la valoarea nominală, Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA deţinea deja creanţe asupra PSV în cuantum de peste 12 milioane euro”, au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP „Petrom” SA şi, implicit, a membrilor săi (74.475 de persoane) a mai fost prejudiciat şi cu suma de 12.808.332 de euro. Anchetatorii spun că Liviu Luca şi-a însuşit, odată cu preluarea controlului Elbahold Ltd la data de 11 septembrie 2006, această sumă, care provenea din folosirea şi traficarea a 90 de milioane de lei, din fondurile Asociaţiei, obţinută de SC PSV Company SA, din patru contracte de împrumut.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Locul din România care devine un punct strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est. Se va construi un nou cheu militar și facilități logistice moderne
Capital.ro
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
Playtech.ro
Poţi obliga vecinul să taie un copac dacă blochează lumina în casa ta? Ce spune exact în lege
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Dezastru pentru o fabrică istorică din România. Se anunță concedieri masive
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Cutremur miercuri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce regiune s-a produs
Cancan.ro
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii sunt datori cu bani la stat. Formular obligatoriu la ANAF. Se completează în nume personal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vitamina B12 este ca aerul pentru femeile trecute de varsta de 40 de ani. 5 semne importante ca organismul tau are nevoie de mai multa vitamina B 12 – imediat
MediaFlux
Șase persoane, reținute de DIICOT! Acestea sunt acuzate de constituire de grup infracțional organizat și trădare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti