Cristian Socol: Cine pierde, cine câştigă din schimbările fiscale

Aplicarea pachetului fiscal ar putea genera un risc de putere între angajator și angajat și scăderea salariilor în IT.
Alina Costache
08 nov. 2017, 08:55
Cristian Socol: Cine pierde, cine câştigă din schimbările fiscale

Aplicarea pachetului fiscal ar putea genera un risc în ceea ce privește puterea dintre angajator și angajat, iar salariile din IT ar putea scădea, susține Cristian Socol, conferențiar universitar la Academia de Studii Economice (ASE).”Revoluția fiscală este o sintagmă exagerată. Se propune un pachet fiscal care încearcă să consolideze strategia wage led growth, cu plusuri legate de impactul asupra creșterii puterii de cumpărare a salariaților (mai mult la cei cu venituri mici, medici și profesori), a pensionarilor (cei cu venituri de peste 2.000 lei) și o relaxare fiscală/încurajare a celor care practică activități independente și a celor care au venituri din dobânzi, chirii, arende, investiții”, a declarat Socol, pentru AGERPRES.

În plus, potrivit acestuia, după schimbarea principiului pe baza căruia se stabilește contribuția la pensii prin noua Lege a pensiilor contribuția și implicit pensia vor crește cu 20%.

„Se stimulează afacerile mici și mijlocii încercându-se aducerea a cât mai mulți români în clasa de mijloc. La puncte slabe aș pune comunicarea incompletă a măsurilor, un anumit risc în ceea ce privește puterea dintre angajator și angajat (aici trebuie reintroduse contractele colective de muncă) și scăderea salariilor în IT (aici trebuie fundamentată / updatată o nouă schemă/ schema deja existentă de ajutor de stat privind investițiile și crearea de locuri de muncă astfel încât statul să compenseze pierderilor). Pe partea de administrații publice locale, se vor prezenta soluții compensatorii pentru a nu fi afectate investițiile”, a mai arătat conferențiarul universitar de la ASE.

Un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Fiscal, publicat recent de Ministerul Finanțelor, prevede trecerea la angajat, de la angajator, a contribuțiilor sociale, începând cu 1 ianuarie 2018. Nivelul contribuțiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%.

„Din totalul de 22,75% contribuții datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat”, a informat Ministerul Finanțelor. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuții reținute de angajator în numele salariatului, iar contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanțe salariale.

Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat se va face prin ordonanță de urgență, în ședința de Guvern de miercuri.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe