Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a susţinut, miercuri, că declaraţia sa, preluată în spaţiul public, conform căreia românii ar fi un ”popor de infractori”, a fost scoasă din context.
Întrebată, cu ocazia unei declaraţii de presă susţinute la finalul şedinţei de Guvern, cum răspunde criticilor aduse de reprezentanţii Opoziţiei care i-au cerut demisia, ministrul a replicat că urmează să facă precizări pe această temă.
„Aş dori să nu comentez aceste afirmaţii ale Opoziţiei. Pot doar să vă spun că această declaraţie a fost scoasă din context. Atât în acest moment. Voi face nişte precizări pe această temă, dar, repet, această declaraţie a fost scoasă din context”, a spus ea.
Întrebată dacă în opinia sa românii sunt un „popor de infractori”, Sorina Pintea a replicat: „Nici vorbă”.