Soţia lui Ciprian Marica a găsit înțelegere la celălalt șofer, iar incidentul s-a rezolvat rapid.
Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, a greţit o manevră, iar mașinile au ajuns avariate. Mai bine zis, puțin șifonate, așa că nu a mai fost nevoie de oamenii de la Poliţia Rutieră. Cei doi au completat formularul de constatare amiabilă, scrie Cancan.
Ioana Marcu a avut ghinion spre sfârșitul săptămânii, în zona Băneasa, aproape de grădina zoologică. Accident nefericit se poate numi ce i s-a întâmplat chiar în parcare, când și-a atins mașina de o alta. Soţia lui Ciprian MArica și-a păstrat calmul și, după o scurtă discuție cu celălalt şofer a scos formularul pentru a rezolva amiabil problema. Firesc, din moment ce nu au fost victime, iar la capitolul avarii nu s-au notat decât două micuțe zgârieturi.
Ioana Marcu avea masca pe față, dar și-a liniștit copiii aflați în mașină. Cei doi șoferi aveau să completeze actele chiar pe portbagajul bolidului soției lui Ciprian Marica. Doar câteva minute a durat totul, după care s-au despărțit ca doi prieteni, salutându-se, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.