Cazul Caracal ia o amploare din ce în ce mai mare. Sunt dezvăluiri șoc despre soția monstrului Gheorghe Dincă. Ce le-a făcut aceasta procurorilor e de-a dreptul halucinant. Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, crede că femeia a întâlnit-o pe Luiza Melencu, atunci când fata a fost sechestrată. „O să depun o upgradare a plângerii iniţiale contra familiei Dincă, în special a soţiei lui Dincă. Ea este cheia, din punctul meu de vedere ştie tot. Am urmărit ce a declarat, ce a făcut şi eu cred că s-a întâlnit cu Luiza acolo.
Eu vă garantez că mint de sting toţi împreuna şi separat, nu am văzut tupeu mai mare în a minţi, mint într-un hal fără de hal.
Într-o frază mint de trei ori sau se contrazic de trei ori. Declaraţia a durat câteva ore. Deci încep cu una, după ce li se pun întrebări vin cu o altă variantă, li se pune o întrebare încuietoare şi revin la prima, după care renunţă la celelalte două, trei şi vin cu a patra variantă”, a declarat Tonel Pop.
Momentan, femeia este doar cercetată penal, pentru complicitate la omor, după sesizarea mamei Luizei Melencu. De asemenea, în data de 2 septembrie a fost extinsă din nou urmărirea penală în cazul femeii pentru alte două infracțiuni, potrivit șefului DIICOT.