Sâmbătă, 11 iulie, şoferiţa a lovit cu mașina un tânăr de 26 de ani în apropiere de Turnu Măgurele, pe DN 65A. În urma accidentului, tânărul a decedat.
Acesta era oier şi pătrunsese cu turma de oi pe carosabil dinspre terenurile agricole din zona adiacentă drumului.
Din primele cercetări, femeia, în vârstă de 42 de ani, ar fi observat târziu turma de oi, în care a intrat în plin.
Veronica Măgureanu a fost testată cu aparatul etilotest, constatându-se că nu consumase alcool. Pe numele său a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii de ucidere din culpă și autoritățile continuă cercetările în acest caz, scrie turnulcuștiri.ro.