Soţiile şi copiii pompierilor morţi în misiune se vor putea angaja în MAI

Pompierii răniţi grav în misiuni ar putea rămâne, din 2014, angajaţi în MAI pe funcţii neoperative, iar în cazul în care îşi pierd viaţa, soţiile şi copiii lor se vor putea angaja, la cerere, în cadrul aceluiaşi minister, potrivit ministrului Radu Stroe.
Romania TV
23 dec. 2013, 15:08
Soţiile şi copiii pompierilor morţi în misiune se vor putea angaja în MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, într-un interviu acordat revistei ministerului, „Pentru patrie”, că „o prioritate” pentru 2014 este adoptarea unui act normativ pentru acordarea de sprijin în cazul pompierilor răniţi sau decedaţi în misiune.

„Vreau să fie un set de măsuri asemănător celui adoptat deja pentru poliţişti, care să menţină un echilibru raportat pericolelor la care aceştia se expun zi de zi”, a declarat Stroe.

Declaraţia ministrului vine în contextul în care, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a fost deja adoptat un ordin de ministru care reglementează modalităţile prin care poliţiştii răniţi, încadraţi în gradul III de invaliditate, pot rămâne angajaţi pe funcţii ce nu implică efort fizic, iar copiii şi soţiile acestora s-ar putea angaja în MAI.

Potrivit proiectului de act normativ propus de Stroe, un pompier rănit în timpul activităţii şi încadrat în gradul III de invaliditate, ceea ce înseamnă că şi-a pierdut jumătate din capacitate de muncă, ar putea cere să rămână angajat al MAI.

Ca şi în cazul poliţiştilor, pompierii al căror contract de muncă încheiat cu MAI a încetat după ce au fost încadraţi în gradul III de invaliditate vor putea cere reangajarea odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, iar solicitările vor trebui soluţionate în maximum 45 de zile de la data înregistrării.

Proiectul de ordin de ministru prevede şi posibilitatea angajării la cerere, ca poliţist sau personal contractual în unităţi ale MAI, a copiilor aflaţi în întreţinerea pompierului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii sale în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Aceste măsuri de protecţie sunt aplicabile şi soţului, respectiv soţiei pompierului.

De asemenea, copiii aflaţi în întreţinerea pompierilor încadraţi într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acestora într-un accident de muncă, vor putea fi înmatriculaţi sau transferaţi în instituţiile de învăţământ ale MAI.

Pentru înmatricularea într-o instituţie de învăţământ a MAI, copilul poliţistului trebuie să promoveze probele eliminatorii, respectiv examinarea medicală şi evaluarea psihologică, precum şi verificarea aptitudinilor fizice.

DailyBusiness
România, foarte aproape de Schengen. Predoiu: „Va fi o decizie politică!”
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Zodiile care se vor umple de bani până la iarnă. Taurii și Racii își vor îndesa portofelele
Capital.ro
Regele Charles este în doliu: S-a tras cortina peste o comoară naţională!
Playtech.ro
Doamne cât de frumoasă era Adriana Iliescu în tinerețe. Cea mai bătrână mamă din România era superbă
DailyBusiness
De la 1 octombrie, ratele cresc iar! Românii vor scoate din nou bani de la saltea
Adevarul
Boris Johnson s-a gândit să invadeze Olanda în timpul pandemiei. Cum s-a ajuns la o asemenea „nebunie” şi care era planul
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Inteligența artificială poate înlocui detectivii. Cazuri complexe, rezolvate în timp record
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
kanald.ro
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv. Câți ani de închisoare îl așteaptă
Cancan.ro
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de 17 ani. Ce s-a întâmplat cu ea 7 zile mai târziu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Prietenul Prințesei Diana spune adevărul. Cine este tatăl Prințului Harry
StirileBZI
Morcovii ne ajută să vedem mai bine? Specialiștii contrazic tot ce știai!
Prosport.ro
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
stirilekanald.ro
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
substantial.ro
Avertizări de Cod Galben și Cod Portocaliu emise de hidrologi: Risc de viituri până luni
MediaFlux
NATO se pregătește de RĂZBOI cu RUSIA! Planuri pentru UN TRANSPORT mare de RĂNIȚI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A început „Festivalul Cârnaților de Pleșcoi”: Andra pe scena principală