Soţul unui fost ministru al Muncii ar fi liderul unei REŢELE DE CERŞETORI

Dosarul de evaziune fiscală de un milion de euro în care soții Valentin şi Elena Puica și Marius Ghierghiu sunt  condamnați la pedepse grele, este, practic, repus pe rol printr-o declarație a inculpatului principal, Valentin Puica, dată în fața Instanței.
Iulian Tudor
07 dec. 2015, 15:39
Soţul unui fost ministru al Muncii ar fi liderul unei REŢELE DE CERŞETORI

În declaraţia pe care a dat-o în faţa procurorilor, Valentin Puica a  pronunțat de două ori numele fostului ofițer SRI, Cătălin Boghicevici, soțul deputatei PNL, Claudia Boghicevici, fost ministru al Muncii, potrivit specialarad.ro.

Nu am fost decât un administrator care făcea ce i se zicea. Cătălin Boghicevici era patronul și tot ce mișca în firmă pornea de la el!„, a spus Valentin Puica în fața judecătorului. De două ori și-a reiterat declarația și de două ori i-a dictat grefierei Valentin Puica numele lui Cătălin Boghicevici.

Această declarație, coroborată cu informațiile conținute în dosarul-mamă – cea mai importantă: „Fiind audiat, martorul Boghicevici Cătălin Bogdan (vol III, f 357 – 362) a recunoscut faptul că el a fost cel care a postat comenzile pe bursa de transport, că a ţinut legătura personal cu transportatorii, indicându-le locul de încărcare, locul de descărcare, precum şi preţul serviciului prestat, însă arată că acest lucru l-a făcut pentru a-l ajuta pe inculpatul Puica Valentin Ioan, cu care era în relaţii de prietenie, neavând cunoştinţă despre faptul că acesta nu înregistrează în contabilitate acele operaţiuni comerciale„.

La începutul lui 2011, Puica Valentin a pus în aplicare propriul plan de recrutare a unor boschetari cu 6-7 clase, oameni fără adăpost și practic lipsiți de orice fel de discernămând social și economic. A fost creat un triunghi de firme-fantomă : Cristal Business Oil SRL, SC Ciubuc Business Food SRL și SC european White Sugar SRL – toate cu același sediu social (Tribunul Dobra, nr. 18) – firme prin care, conform materialelor de urmărire penală, s-au livrat pe piața internă cantități impresionante de mărfuri de aproape 22 de mililoane de lei noi.  Cei trei amărâți au fost de acord să semneze actele de înființare a societăților și restul documentelor frauduloase pentru sume derizorii.

Spynews
Guess Who, prins cu substanțe interzise, în toaletă la Untold! Artistul, implicat într-un nou scandal
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce este, de fapt, certificatul de viață. Fără el nu veți putea lua pensia. Cum trebuie semnat și unde
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Sunt obligați să scoată banii cash
Playtech.ro
ȘOC! Florin Piersic NU mai arată cum îl știai! A ajuns de nerecunoscut ACUM, AVEM imaginile
DailyBusiness
Este cea mai bună veste! Acești români vor fi iertați de toate datoriile la bănci
Adevarul
Simptomele COVID-ului de vară și ce să faci dacă te-ai îmbolnăvit
Spynews
Meteorologii, anunț de ultimă oră! Cod galben de ploi și vijelii în 16 județe din România. Care sunt zonele vizate / FOTO
Spynews
Costel Biju vrea să ia fetița pe care o are cu amanta de lângă mamă, la 5 ani după ce s-a aflat că are un alt copil. De ce o acuză pe Florentina Ioniță de neglijență
Evz.ro
Sancțiuni aspre pentru un gest banal, făcut la volan. Niciun șofer nu se abține
Ego.ro
Imagini incendiare cu concurenta de la Insula Iubirii care i-a furat iubitul celei mai bune prietene FOTO
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
wowbiz.ro
Florin Piersic, apariție șoc! Cum a ajuns să arate? Problemele de sănătate l-au transformat complet
Cancan.ro
Florin Piersic, TRANSFIGURAT total de problemele de sănătate... Actorul parcă s-a „topit” pe picioare, abia îl mai recunoști
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Cutremur cu magnitudinea de 4,7 în Arad! Unda seismului s-a resimțit în mai multe orașe din vestul țării, precum Cluj și Baia Mare
Capital.ro
Ungaria a pus interzis. Românii vor lua 5.000 lei amendă. Legea e lege la vecini
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris: Leon Marchand a preluat flacăra olimpică într-un felinar
MediaFlux
PENSIONARII vor încasa de DOUĂ ORI BANI în luna august! Seniorii se vor bucura de două ori
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!