Accidentul s-a petrecut în localitatea Băneşti, din judeţul Prahova, după ce şoferul TIR-ului încărcat cu bere a adormit la volan. Totul a fost o adevărată cascadorie. Autocamionul a spulberat un parapet, era să intre într-o casă şi s-a răsturnat peste gardul oamenilor care locuiesc în zonă.
Şoferul a fost rănit în urma accidentului, dar a refuzat să meargă la spital. El s-a ales cu o amendă de la poliţişti.
„A pierdut controlul direcţiei. A pierdut partea carosabil, s-a răsturnat pe partea dreaptă (…) Din primele cercetări, acesta se face vinovat de producerea acestui accident soldat cu pagube materiale. Nu este băut, l-am testat, rezultatul fiind zero”, a declarat poliţistul George Mihai.
Cel mai probabil, şefii şoferului îl vor pune pe acesta să plătească marfa distrusă în urma accidentului.