Spania se îndreaptă către recesiune

Economia spaniolă s-a contractat în trimestrul al patrulea din 2011 pentru prima dată în ultimii doi ani şi pare că se îndreaptă către o recesiune îndelungată, în contextul crizei datoriilor de stat din zona euro, care a împins la măsuri de austeritate în detrimentul creşterii.
Romania TV
30 ian. 2012, 10:55
Spania se îndreaptă către recesiune

Produsul Intern Brut al Spaniei a scăzut cu 0,3% în trimestrul al patrulea al anului trecut faţă de cel anterior, potrivit datelor preliminare prezentate luni de Institutul Naţional de Statistică de la Madrid, preluate de Reuters.

În trimestrul al treilea, economia spaniolă a stagnat.

Raportat la trimestrul al patrulea din 2010, PIB-ul Spaniei a crescut cu 0,3% în perioada analizată, după un plus de 0,8% în trimestrul trei.

Criza datoriilor de stat a propulsat măsurile de austeritate în vârful priorităţilor guvernelor din sudul zonei euro, nevoite să corecteze urgent dezechilibrele finanţelor publice pentru a recâştiga încrederea pieţelor financiare. Astfel, măsurile de revigorare a creşterii economice au trecut în plan secund, iar şomajul din Spania a crescut la 22%, cu o rată alarmantă de aproape 50% în rândul tinerilor.

Banca Spaniei anticipează o contracţie economică de 1,5% pentru acest an, din cauza reducerii cheltuielilor publice care au ca scop restrângerea deficitului bugetar la 4,4% din PIB, de la un nivel estimat la 8% din PIB în 2011.

Economia spaniolă a fost afectată sever de prăbuşirea pieţei imobiliare şi a construcţiilor rezidenţiale, care a antrenat scăderea puternică a consumului în contextul reducerii creditării şi unui şomaj tot mai ridicat.

Economia Spaniei este în relativă stagnare din primul trimestru al anului 2010, când a ieşit din recesiune, singurul sector cu o evoluţie pozitivă fiind cel al exporturilor. Însă odată cu încetinirea activităţii economice în zona euro şi la nivel mondial, cererea din partea partenerilor comerciali cheie este în scădere, trăgând în jos şi exporturile.

Comisia Europeană a prognozat o creştere economică de numai 0,5% pentru zona euro în acest an, faţă de plus 1,5% în 2011, respectiv 1,9% în 2010.

FMI estimează că economia zonei euro se va contracta în acest an cu 0,5%, cu potenţialul de a cauza o nouă rundă de recesiune globală.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
Playtech.ro
Ce să pui la rădăcina bujorilor ca să înflorească spectaculos. Trucuri pentru flori bogate și sănătoase
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Românii care nu au acces la bancomate. Anunțul BNR
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare actor. A murit singur și cu un mare regret. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Oaza de relaxare de lângă Piatra Neamț: Stațiunea oferă turiștilor un aer ozonat de o puritate ridicată
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Un nou candidat s-a înscris în cursă pentru suveraniști! Vreau să văd dacă voi fi lăsat să candidez
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură