Bărbatul voia să imite masacrul de la liceul american Columbine, din 1999, soldat cu 13 morţi.
Suspectul este un bărbat de 21 de ani care a fost prins de către autorităţile spaniole în timp ce tocmai primise 140 de kilograme de ingrediente pentru fabricarea explozibililor. Acestea fuseseră comandate prin Internet.
Tânărul ar fi vrut să construiască mai multe bombe, pe care să le amplaseze în campusul universităţii. Poliţia îl supraveghea pe tânăr de cinci luni. El a vrut iniţial să cumpere arme, pentru a imita exact scenariul de la Columbine, dar nu a reuşit. La Universitatea din Palma de Mallorca studiază 16.400 de studenţi.