„Spartacus” este acuzat că i-a ameninţat cu moartea pe poliţiştii şi jandarmii veniţi să aplaneze conflictul din Rahova. Totodată, acesta va fi judecat şi pentru avarierea unor maşini ale Poliţiei, dar şi pentru lovirea unui agent de la Secţia 19 Poliţie.
În acelaşi dosar, au fost trimise în judecată alte şapte persoane care au luat parte la conflictul din Rahova: Oradea Badea, zisă „Somerta”, Gigi Constantin, zis ‘Bertolon’, Antonio Dincă, zis ‘Samir’, Nicuşor Lider, zis ‘Crecea’, Gloria Ion, zisă ‘Târţa’, Veronica Călin, zisă ‘Graţiela’, Ştefan Stângaciu.
Mai multe persoane au organizat în ziua de Paşti o petrecere în cartierul Rahova. Pe fondul consumului de alcool, unii dintre petrecăreţi s-au luat la bătaie.
Aflat la petrecere, „Spartacus Idolul Fetelor” a ameninţat că va declanşa o revoluţie în cartierul Rahova în plină stare de urgenţă.
„Să-nnebunesc dacă nu vine Jandarmeria, îi răsturnăm! M-am jurat pe copiii mei! Eu cu fraţii mei şi cu nepoţii mei! Cum vine prima maşină, cum îi răsturnăm! Aşteptăm Poliţia! Revoluţie! Revoluţie!„, spune „Spartacus” într-o înregistrare video care a circulat pe Facebook.
Pentru aplanarea conflictului, a fost nevoie de intervenţia mai multor echipaje de poliţişti, jandarmi şi luptători de la Serviciul Acţiuni Speciale (SAS). Aceştia au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru a-i linişti pe petrecăreţii care deveniseră violenţi.
„Spartacus” a fost arestat preventiv pe 21 aprilie.