Specialiștii atenționează: școlile, grădinițele și aproape jumătate din populație ar putea rămâne fără gaze la iarnă: „Stocurile sunt într-adevăr cu 40% mai mici decât anul trecut”

Specialiștii au făcut previziuni sumbre cu privire la maniera în care se va face alimentarea cu gaze în instituții și în casele cetățenilor.
Ruxandra Rădulescu
15 sept. 2021, 18:58
Specialiștii atenționează: școlile, grădinițele și aproape jumătate din populație ar putea rămâne fără gaze la iarnă:

Specialiștii din cadrul Asociației Energia Inteligentă au emis un scenariu foarte pesimist în ceea ce privește alimentarea cu gaze în instituții și în casele cetățenilor.

Potrivit experților, în cel mai rău caz, școlile, grădinițele și 40% din populație vor rămâne fără gaze sau gazul ar putea fi raționalizat.

Acest prognostic sumbru a fost prezentat în contextul în care e anul viitor gazele naturale vor fi importate din Vest, în cantități mai mici ca până acum și vor deveni mai scumpe, în plus rezervele României sunt în scădere.

Iulian Iancu fost președinte al Comisiei de Industrii a declarat că acest scenariu poate deveni real, întrcât pericolul ca stocurile să devină insuficiente este aproape iminent, iar România va fi nevoită să importe gaz natural la preţul pieței.

„Stocurile sunt întradevăr cu 40% mai mici decât anul trecut. Asta și datorită faptului că presiunea foarte mare a multinaționalelor i-a determinat pe cei de la Bruxelles să scoată o directivă care le permite să iasă din obligativitatea realizării stocurilor.

Ei au făcut acest lucru pentru că era un efort financiar, blocau niște bani, acum vedem că în situații extreme, adică criză suprapusă peste alte crize, stocurile sunt esențiale.

Acest risc există, dar nu atât de marcant cât se spune pentru că, din fericire, alții au fost mult mai înțelepți decât noi. În cazul nostru și spre rușinea noastră, Ungaria a realizat un depozit de stocare de 7,5 miliarde de metri cubi la graniță cu România.

Şi vă reamintesc că în 2018 România, cea mai mare producătoare de gaze din regiune, a fost obligată în februarie să importe gaze din Ungaria și evident că ne-a dat la cel mai mare preț din piață.”, a precizat Iulian Iancu.

Virgil Popescu, anunț despre subvențiile de la stat pentru electricitate şi gaze. Cine vor fi beneficiarii şi ce sumă se va aloca

Virgil Popescu, anunț despre subvențiile de la stat. Mai mult decât atât, ministrul Energiei a adăugat că legea consumatorului vulnerabil va fi un alt instrument de ajutorare a românilor. În plus, de viitoare OUG pentru subvenționarea prețului la energia electrică vor beneficia românii care consumă între 30 și 200 de KW pe lună.

”Am pus un preț minim de referință, care este mai mic decât prețul reglementat. Avem o bază de pornire și avem un preț mediu în piață de 82 de bani/KW. Cel mai mic este 64 de bani/KW și prețul mediu este de 82 de bani. Diferența de 18 bani / KW la consumator va fi subvenționată în integralitate de către stat.

Avem consumatori între 30 de KW și 200 de KW lunar. Acest prag de 30 de KW înseamnă că acolo avem case nelocuite sau locuințe de vacanță și nu are rost să le subvenționăm.

Peste 200 de KW nu mai considerăm că este un consum mediu, ci oameni cu un venit peste medie și nu are rost să subvenționăm. Avem 5.172.193 de gospodării, dacă le înmulțim cu 2,5 persoane/gospodărie avem 13 milioane de români care vor beneficia de acest ajutor pentru energia electrică. Nu vor beneficia consumatorii vulnerabili pentru că lor li se va aplica legea consumatorului vulnerabil.

Cum va funcționa întregul mecanism? La sfârșitul fiecărei luni, furnizorii vor emite factura, vor trece acest discount diferențiat, vor întocmi niște boderouri pe care le vor prezenta la ANAF, în declarațiile de taxe și impozite, și se vor scădea de la taxe și impozite. Nu vrem ca românii să fie puși pe drum să demonstreze că au un consum mediu.”, a spus Virgil Popescu.

După subvenționarea facturilor la energia electrică, Guvernul pregătește o OUG pentru subvenționarea facturilor la gaze naturale. De subvenția vor beneficia peste 2.400.000 de români, iar consumul maxim ce va fi subvenționat va fi de 1.200 de mc/an.

”La gaze naturale am luat un preț de referință care este mai mult decât dublu față de anul trecut de 255 de lei / kw ca preț de referință.

Avem tranșă de consum de la 100 la 300 de mc/an. Consumul pe perioada de iarnă este foarte mare, 70%. Între 100 și 300 de mc vorbim despre o garsonieră, între 300-600 vorbim de un apartament cu 2 camere, între 600-900 mc vorbim despre un apartament cu 3 camere, între 900-1100 mc vorbim despre un apartament cu 4 camere până în 100 de mp, iar între 1.100-1.200 de mc vorbim despre locuințe inclusiv case individuale până în 120 de mp. Toate aceste locuințe vor beneficia de un ajutor în sumă procentuală fixă de 25% din valoarea facturii. Se aplică la final pe factură, 25% cu tot cu TVA. În total, peste 2.3000.000 de români vor beneficia de această subvenție.”, a spus Virgil Popescu.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
Playtech.ro
Spălătoriile auto sunt în continuare o mină de aur! afacerea clasică, dar profitabilă indiferent de orașul în care trăiești
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Românii riscă amenzi uriașe. Totul se trage de la rețelele de socializare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru proprietarii de locuințe. Se va achita obligatoriu la nivel național. Cine schimbă legea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
România, în pericol în următoarele luni! Șeful Armatei Române avertizează privind un atac al Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă