Lava provenită din erupţie a ajuns într-o regiune deşertică, departe de zonele rezidenţiale. Pericolul a fost însă din cauza cenuşii.
Autorităţile au restricţionat traficul aerian de pe aeroportul Catania, timp de mai multe ore, până când activitatea vulcanică s-a redus.
Etna, cel mai activ vulcan din Europa, a început să erupă în urmă cu câteva zile, după numai trei luni de pauză. De cele mai multe ori, erupţiile sunt privite mai degrabă ca un spectacol decât ca o ameninţare.