Speranţa de viaţă a pisicilor şi câinilor de companie a crescut

Ca şi stăpânii lor, animalele de companie trăiesc tot mai mult, câinii, 11 ani şi pisicile, între 15 şi 20 de ani, potrivit unui studiu publicat joi de grupul agroalimentar Royal Canin.
Romania TV
19 oct. 2012, 14:30
Speranţa de viaţă a pisicilor şi câinilor de companie a crescut

Cu peste 11 milioane de pisici şi 7,6 milioane de câini, Franţa se numără printre ţările cu cele mai multe animale de companie. ‘În zece ani, speranţa de viaţă a crescut cu cel puţin 20% la câini şi ceva mai mult la pisici’, a declarat pentru AFP Juliette Lauzac, autoare a studiului, alături de medici veterinari, potrivit Agerpres.

‘Acest lucru este legat de creşterea sprijinului medical, o alimentaţie mai bine adaptată la nevoile animalului şi sterilizarea mai frecventă, care previne apariţia anumitor boli, cum ar fi cancerul la căţele‘, a adăugat ea.

Conform unui studiu al Facco (camera sindicală a producătorilor de alimente pentru câini, pisici, păsări şi alte animale comune), realizat în 2010, 33% dintre pisici şi 43% dintre câini au peste şapte ani, ceea ce corespunde la pisici la vârsta umană de 44 de ani, iar la câini, între 48 şi 67 de ani, în funcţie de mărimea animalului. Cu cât câinii sunt mai mici, cu atât speranţa de viaţă este mai mare. Un câine cu greutatea mai mică de 10 kg poate spera să trăiască până la 12 ani, un câine de talie medie (între 10 şi 25 kg), până la 10 ani, iar un câine mare (25-45 kg), numai opt ani.

În plus, la câinii mari efectele îmbătrânirii se manifestă destul de devreme, adesea printr-o fragilitate cardiacă mai însemnată decât la alte rase. Maturitatea la câine apare spre cinci ani la rasele mari şi spre opt la rasele mici, iar maturitatea la pisică se situează în jur de 10 ani.

La câini, ca şi la pisici, îmbătrânirea celulară se manifestă prin albirea părului în anumite zone, căderea lui, scăderea mobilităţii şi a dinamismului, a masei musculare şi a acuităţii vizuale şi auditive. Dintre bolile asociate cu vârsta, pisicile suferă mai ales de calculi şi tulburări urinare, iar câinii, de cataractă.

Studiul arată că, în privinţa cheltuielilor pentru îngrijiri veterinare, acestea au crescut în Franţa cu 170% în ultimii 10 ani, iar 84% dintre câini şi 56% dintre pisici sunt duşi la veterinar cel puţin o dată pe an. Veterinarii recomandă o verificare a sănătăţii o dată la şase luni la animalele peste 12 ani.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai