Cinci fotbalişti britanici au contactat deja clinica medicală a fostului internaţional Tony Adams, după tragica moarte a lui Gary Speed.
Cotidianul Daily Express îl citează pe directorul executiv al stabilimentului, Peter Kay, care a declarat: „Am primit emailuri şi telefoane de la cinci jucători, după moartea lui Gary Speed şi toţi au spus: Am nevoie de ajutor”. Kay nu a dezvăluit identitatea celor care i-au solicitat ajutorul, dar a adăugat: „Trebuie să fim cinstiţi si spunem că sinuciderea lui Gary a fost cea care i-a determinat să ne contacteze”.
Tony Adams, fostul căpitan al lui Arsenal Londra, care a avut mari probleme cu alcoolul, a deschis în urmă cu 11 ani o clinică, Tony Adams’ Sporting Chance Clinic, al cărei scop este ajutarea sportivilor care au probleme cu alcoolul, drogurile sau sunt în depresie.