Spiru Haret: „CURSURILE facultăţilor sunt ACREDITATE. Afirmaţia ministrului, total neadevărată şi nelegală”

Universitatea Spiru Haret a reacţionat la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care prevede recunoaşterea diplomelor absolvenţilor de studii neautorizate. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ consideră că prevederile proiectului "exced cadrul legal constituțional care garantează autonomia universitară, inclusiv cu privire la emiterea documentului de atestare a definitivării studiilor prin licență, în condițiile în care nu este prevăzută ca necesitate recunoașterea de către stat".
Iulian Tudor
26 aug. 2015, 07:48
Spiru Haret:

Proiectul de ordonanță lansat de Ministerul Educației propune recunoașterea diplomelor de către stat pentru absolvenții de studii universitare neautorizate. Potrivit ministrului Educaţiei, „majoritatea absolvenților sunt de la Spiru Haret”.

CITEŞTE ŞI: Ministerul Educaţiei propune AMENZI URIAŞE pentru universităţile care înscriu mai mulţi studenţi

Declarăm ferm că afirmaţia ministrului este total neadevărată și nelegală, motiv pentru care nu ni se adresează, întrucât Universitatea Spiru Haret a desfășurat programe de studii acreditate sau, după caz, autorizate, fapt confirmat de instanțele de judecată”, potrivit unui comunicat emis de Universitatea Spiru Haret.

Facultățile Universității Spiru Haret au fost acreditate sau autorizate, după caz, în conformitate cu prevederile legii 84/1995.

„Legea educației, aflată în vigoare la acel moment, prevedea foarte clar faptul că instituțiile de învățământ superior care sunt acreditate pentru a organiza cursuri la forma de învățământ cu frecvență (ZI), pot organiza și învățământ la distanță (ID) sau cu frecvență redusă (FR).

În cazul prevederilor OUG cu privire la capacitatea de școlarizare pe instituții de învățământ superior, precizăm că potrivit art. 9 din ordinul nr. 3325/2008 emis de MECȘ, cifrele de școlarizare pentru studiile cu taxă erau stabilite de către Senatele universitare, instituțiile de învățământ superior dispunând liber cu privire la numărul de studenți pe care îi vor înmatricula.

Declarația domnului Ministru al Educației, reacțiile generate, dar și prevederile OUG prin formularea lor, au ca scop prejudicierea imaginii Universității Spiru Haret, instituție deja afectată în mod repetat de abuzurile Ministerului„, potrivit aceluiaşi document.

Universitatea Spiru Haret spune că Ministerul Educaţiei a condiționat „ilegal” eliberarea diplomelor promoției 2009.

Procesele intentate și sentințele judecătorești favorabile universității au obligat MECȘ să emită avizul necesar tipăririi formularelor cu regim special de către o instituție nominalizată prin hotărâre de guvern (SC Romdidac SA, ulterior Imprimeria de Stat).

Toate procesele au fost câștigate de studenți, instanțele luând în considerare legalitatea organizării cursurilor la facultățile Universității Spiru Haret între anii 2004-2009, respectiv având acreditări sau, după caz, autorizări provizorii, în condițiile legii. Peste 7.000 de dosare au fost admise prin senținte judecătorești din toată țara, Ministerul Educației fiind obligat nu numai la eliberarea acestui aviz, dar și la suportarea cheltuielilor de judecată.

Afirmația domnului Ministru că în urma a ‘7400 de procese au fost recunoscute 18017 diplome’, trebuie preluată sub rezerva că, în baza sentințelor pronunțate de instanțele din țară, MECȘ a fost obligat nu la recunoașterea diplomelor, ci la eliberarea avizului necesar editării de către Imprimeria de Stat a tipizatului cu regim special pe care se scriu actele de studiu, așa cum rezultă din atribuțiile exprese prevăzute în hotărârea de organizare și funcționare a MECȘ (art.261).

Întrucât această atitudine abuzivă și de refuz s-a menținut și în anul 2011, Universitatea Spiru Haret a acționat în justiție Ministerul Educației pentru a fi obligat să emită aviz pentru editarea formularelor tipizate către instituția specializată, pentru aprox. 50.000 de acte de studiu.

Universitatea a obținut admiterea acțiunii prin sentința pronunțată de Curtea de Apel București, care „obligă pârâtul (Ministerul Educației) la emiterea actului administrativ prin care să aprobe achiziționarea de formulare tipizate de la SC Romdidac SA (în prezent Imprimeria de Stat) pentru actele de studiu destinate unui număr de 46.287 absolvenți care au susținut și promovat examenul de licență în sesiunile iulie 2011 și februarie 2012”.

Ministerul a formulat recurs împotriva acestei decizii, procesul având ca termen data de 6 octombrie 2015, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție„, se menţionează în comunicat.

Universitatea Spiru Haret consideră că emiterea unei ordonanțe de urgență care să recunoască de către stat actele de studiu emise de universitățile private reprezintă „o încălcare flagrantă a libertăților universităților de a emite diplome de absolvire la finalizarea cursurilor”.

În altă ordine de idei, proiectul OUG propune crearea unui drept bazat pe o nelegalitate, din moment ce se apreciază că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la autorizare și totuși au fost organizate cursuri. Cum poate Ministerul Educației să emită o reglementare care să permită recunoașterea de către stat a acestora? Conținutul proiectului, de altfel, se referă la măsuri care se vor aplica pe viitor și care aruncă o imagine total deformată asupra așa-zisei soluționări a crizei. Aceste abuzuri nu vor fi soluționate prin măsurile ordonanței, cunoscând că există încă pe rol procese împotriva Ministerului Educaţiei pentru avizele necesare eliberării diplomelor„, potrivit documentului emis de Spiru Haret.

Citeşte şi: ANOSR: Universităţile care şcolarizează studenţi în afara legii trebuie aspru sancţionate

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Închisoare pentru proprietarii de câini și alte animale de companie care fac acest lucru. Este interzis prin lege, iar sancțiunile sunt foarte aspre
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
Playtech.ro
Apariția de neînțeles a lui Ilie Bolojan. Cum s-a afișat președintele într-un cadru formal, aşa nu a mai fost nimeni văzut la...
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Ce rușine! Anca Alexandrescu, deconspirată de Gigi Becali
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Ea este Ștefania, asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a murit la doar 47 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegi, în memoria ei: „Atât de sufletistă...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Șoferii sunt obligați să le îndepărteze! Amendă dacă ai asta pe mașină. Poliția te oprește imediat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante