Spitale bombardate în Siria: ONU cere socoteală Moscovei

Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock, a afirmat marţi că a cerut Rusiei explicaţii în legătură cu datele de localizare a centrelor medicale în Siria primite pentru a evita atacurile, dar care au fost bombardate, relatează AFP.
Filip Stan
26 iun. 2019, 03:25
Spitale bombardate în Siria: ONU cere socoteală Moscovei

„Nu sunt sigur” că, după ce le-am dat locaţiile, aceste spitale au fost protejate, a declarat el în faţa Consiliului de Securitate cu prilejul unei reuniuni privind Siria în cursul căreia a avut loc o vie dispută între Paris şi Londra, pe de o parte, şi Moscova, pe de altă parte.

După intensificarea în aprilie a bombardamentelor armatei siriene susţinute de armata rusă în regiunea Idlib (nord-vest), peste 20 de centre medicale au fost atacate.

Rusia şi Siria au dezminţit că vizează instalaţii civile, subliniind că doresc să atace numai grupuri „teroriste”.

„Am scris Rusiei pentru a şti cum au fost utilizate informaţiile transmise”, a precizat Mark Lowcock, citând un mecanism creat pentru a evita incidentele aeriene în Siria între Washington şi Moscova. Anterior, el insistase pe lângă ONG-urile care ofereau ajutor medical să transmită locaţia pentru a contribui la protecţia lor.

„Ştim cine stăpâneşte cerul în nord-vest”, a declarat ambasadorul american Jonathan Cohen cerând Rusiei „să facă mai mult” pentru protecţia civililor.

„Respingem toate acuzaţiile despre lovituri oarbe la Idlib”, a afirmat la rândul său într-o videoconferinţă de la Damasc generalul rus Alexei Bakin, şeful Centrului rus pentru reconciliere între beligeranţi. El a insistat ca grupurile „teroriste” să fie condamnate mai mult de comunitatea internaţională.

Intervenţia sa a fost precedată de un avertisment din partea Franţei. „Centrul rus pentru reconciliere nu este nici un actor umanitar, nici o agenţie a ONU, este o emanaţie a Ministerului rus al Apărării care este parte activă în conflict”, a notat ambasadorul François Delattre, alertând în legătură cu obiectivitatea afirmaţiilor făcute de şeful acestuia.

Germania şi Marea Britanie, care a vorbit despre un „conflict de interese”, au emis la rândul lor critici.

„Delegaţia noastră nu a pus niciodată la îndoială vorbitorii propuşi” de ceilalţi, a replicat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia. „Dacă delegaţiile doresc să se lanseze în acest joc, suntem pregătiţi să îl jucăm pe viitor”, a adăugat el.

În faţa Consiliului de Securitate, David Lillie, directorul ONG-ului Syrian American Medical Society, a reclamat anchete asupra bombardării spitalelor şi a ţinut să adauge că Rusia are „capacitatea” de a efectua loviturile aeriene. „În Siria, 1.200 de lucrători umanitari şi-au pierdut viaţa de la declanşarea conflictului”, în 2011, a precizat el.

DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“
Fanatik.ro
Zodiile care au o stea în frunte până la finalul lunii mai. Se bucură de avantaje, bani mulți și relații de dragoste
Capital.ro
Apare o nouă taxă din 26 mai. S-a dat deja ordin în România. Se va plăti la fiecare intrare
Playtech.ro
Obligatoriu din 10 iunie pentru romanii care nu locuiesc la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Adevarul
O comună din Sibiu, în plină dezvoltare datorită viitoarei conexiuni la două autostrăzi. „Tineri din alte părți aleg să se mute aici”
wowbiz.ro
Alex Bodi, PRIMELE DECLARAȚII exclusive pentru WOWbiz despre așa zisul amantlâc cu soția lui Dan Alexa
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Și-a pierdut toată averea cu un singur telefon. Oricine poate păți asta
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Un tânăr a fost spulberat, pe trecerea de pietoni, de o mașină de poliție aflată în misiune. Cum se simte victima
Cancan.ro
Devastator! Ce le fac șeicii din Dubai fetelor la Porta Potty Party. Prietena Mariei Kovalchuk: 'Fie o biciuia, fie o amenința cu…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
George Simion a făcut marele anunț. Ce se va întâmpla cu fostul candidat, Călin Georgescu: O practică obişnuită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
A murit fostul lider al Uruguayului, considerat „cel mai sărac președinte din lume”. José „Pepe” Mujica avea 89 de ani
Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale 2025, turul 2: George Simion – 52%, Nicușor Dan – 48%
MediaFlux
Franța, pregătită să desfășoare arme nucleare în alte țări europene. Macron: „Nu vom plăti pentru securitatea altora”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
ÎCCJ o face scăpată pe judecătoarea care a întrebat dacă mortul e prezent în sală