Spitalul Fălticeni din Suceava devine unitate-suport în contextul pandemiei de coronavirus

Urgențele medicale chirurgicale, ortopedice, pediatrice și de obstetrică-ginecologice din județul Suceava vor fi preluate de Spitalul Muncipal Fălticeni. Instituția medicală devine spital-suport, alături de spitalul din Rădăuți, în contextul evoluției coronavirusului, a declarat managerul unității.
Romania TV
25 mart. 2020, 09:44
Spitalul Fălticeni din Suceava devine unitate-suport în contextul pandemiei de coronavirus

Managerul Spitalului Fălticeni a declarat faptul că a început să primească urgențe medicale încă de la începutul săptămânii în curs, însă a precizat că are angajat doar un medic ATI, iar din această cauză, momentan, foarte multe cazuri chirurgicale.

De asemenea, acesta a adăugat faptul că secretarul de stat Nelu Tătaru și coordonatorul UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, au vizitat spitalul și au dat asigurări că va primi sprijinul necesar pentru a acoperi deficitul de medici în specialitățile în care acesta există.

Managerul Spitalului Fălticeni a spus, de asemenea, că la unitatea medicală pe care o coordonează vor fi repartizaţi, în perioada următoare, doi medici rezidenţi în ultimul an, din specialitatea ATI.

Citește și: O asistentă de la Suceava plânge şi cere ajutorul: Nu mai putem. Vrem să fim testaţi. Am intrat în contact cu toţi care sunt infectaţi

Secţia de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal Fălticeni dispune de 40 de paturi, dintre care zece sunt pentru Ortopedie, Secţia de Pediatrie are 30 de paturi, iar Secţia de Obstetrică are Ginecologie are 35 de paturi.

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a anunţat că în şedinţa Consiliului Local de joi se va vota alocarea din fondul de rezervă a sumei de un milion de lei pentru spital, iar din această sumă vor fi achiziţionate trei ventilatoare mecanice pentru adulţi, care vor intra în dotarea ATI, şi un analizor pentru testarea COVID-19.

Potrivit managerului Morariu, Spitalul Municipal Fălticeni are, în prezent, în dotare două ventilatoare mecanice.

Spitalul Judeţean Suceava se închide de azi. Toţi pacienţii vor fi testaţi pentru CORONAVIRUS şi tranferaţi la alte unităţi sanitare

Spitalul Județean din Suceava va fi închis începând de astăzi pentru dezinfecţie, iar pacienții vor fi transferați la alte unități medicale, urmare a controlului făcut de Ministerul Sănătății. Toţi pacienţii vor fi testaţi pentru coronavirus şi transferaţi la alte unităţi în funcţie de rezultatul testului. Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a precizat că până acum 34 de medici din cadrul spitalului Suceava sunt confirmați pozitiv la COVID 19. De asemenea, 49 de asistenți medicali și infirmieri au fost confirmaţi cu COVID 19. Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava a fost demis, a mai spus Tătaru.

În cursul zilei 24.03.2020, echipa Ministerului Sănătății condusă de dr. Nelu Tătaru, secretar de stat a făcut o primă evaluare a activității Spitalului Clinic Județean Suceava în contextul răspândirii noului corornavirus.
Din echipa MS fac parte șefii Comisiilor pentru medicină de urgență și epidemiologie a Ministerului Sănătății, prof.dr. Diana Cimpoieșu, respectiv prof.dr. Doina Azoicăi. Echipa este completată de către directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Iași, conf. univ Lucian Indrei, coordonatorul direcțiilor de sănătate publică din Regiunea de NE.

După prima zi de verificare, echipa MS a decis închiderea Spitalului Clinic Județean începând de astăzi pentru 48 de ore în vederea realizării procedurilor de dezinfecție.
Tot astăzi va începe transferarea celor 124 de pacienți care se mai află internați în spital în alte unități sanitare, după cum urmează:
– Pacienții confirmați pozitiv la COVID 19 vor fi repartizați la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava care se află într-o clădire pavilionară separată. Această clinică are 248 paturi, din care în prezent sunt ocupate 108.
– Pacienții confirmați negativ la COVID 19 care nu reprezintă urgențe își vor continua tratamentul izolați la domiciliu sub supravegherea medicului de familie
– Pacienții care sunt confirmați negativ și reprezintă urgențe medicale care necesită tratament într-o unitate sanitară vor fi transferați în spitale din județul Iași, în funcție de patologie.

În 48 de ore se estimează deschiderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Suceava, care este supusă procesului de dezinfecție. UPU va începe să funcționeze din nou cu personal medical transferat din clinicile medicale din Iași, clinicile private din Suceava, precum și personal din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava.

Toți pacienții care vor fi investigați și diagnosticați în UPU a SCUJ Suceava vor fi dirijați pentru continuarea tratamentului în unitățile medicale din Fălticeni și Rădăuți. Cei cu patlogie severă vor fi direcționați către unitățile medicale din Iași.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
Playtech.ro
Unde găseşti buchete de flori sub 50 de lei pentru 1 Martie? Românii vor sta la cozi pentru a nu plăti o avere pe micile atenţii
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Veste mare pentru români. Scapă de stresul unor facturi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Atentat contra siguranței naționale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
România și Bulgaria conduc în UE la ponderea lucrătorilor cu salarii mici
MediaFlux
Cresc impozitele pentru locuințe! Cât vom plăti
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană