Spitalul Municipal Dorohoi cumpăra produse Hexi Pharma fără contract, susţine prefectul

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a sesizat, joi, Ministerul Sănătății și Curtea de Conturi cu privire la achiziția de către Spitalul Municipal Dorohoi a unor cantități de dezinfectanți produși de Hexi Pharma, fără a exista contracte între cele două entități.
Filip Stan
09 iun. 2016, 11:52
Spitalul Municipal Dorohoi cumpăra produse Hexi Pharma fără contract, susţine prefectul

„Sunt deficiențe clare care au fost constatate. Am înaintat raportul, inclusiv cu documentația anexată, către Curtea de Conturi, Inspectoratul Sanitar de Stat și către ministrul Sănătății. Cred că sunt lucruri în trecut care nu au fost făcute așa cum trebuie”, a afirmat Nechifor, potrivit Agerpres.

Neregulile de la Spitalul Municipal Dorohoi au fost descoperite în urma unei verificări efectuate în această săptămână de Corpul de Control al prefectului.

„Așa cum s-a constatat cu ocazia controlului, chiar dacă Spitalul municipal Dorohoi nu a avut încheiate contracte cu SC Hexi Pharma Co SRL, atâta vreme cât unitatea spitalicească întocmea note de comandă și primea marfa însoțită de facturi, rezultă că între cele două persoane juridice existau relații de natură contractuală, factura fiscală fiind documentul care certifica vânzarea/ cumpărarea”, se arată în raportul Corpului de Control.

Prefectul a dispus efectuarea controlului la unitatea sanitară din Dorohoi, după ce a primit informații potrivit cărora aceasta ar fi achiziționat dezinfectanți de la Hexi Pharma, însă, imediat după scandalul național, ar fi comunicat autorităților că nu a avut în ultimii trei ani contracte cu compania lui Dan Condrea.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Playtech.ro
Singurul cuvânt care apare pe mormântul Papei Francisc. Ce înseamnă și de ce l-a ales
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cine l-a făcut ”moș” pe Leonard Doroftei. De ce i s-a spus așa
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Vești proaste! Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna mai
Cancan.ro
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ziua de Vineri aduce ghinioane pentru 3 zodii. Racul trece prin clipe grele. Ce se întâmplă până la finalul zilei de azi
MediaFlux
Român reținut în Rusia pentru spionaj. Ce ar fi făcut tânărul de 23 de ani pentru Ucraina | VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul