Sponsorizările pentru medici, organizaţii de pacienţi, declarate la Agenţia Naţională a Medicamentului

Medicii, asociaţiile de pacienţi şi fundaţiile ar putea fi obligaţi, din ianuarie 2016, să facă publice toate sponsorizările primite de la companiile farmaceutice şi distribuitorii de medicamente.
Iulian Tudor
13 ian. 2015, 13:51
Sponsorizările pentru medici, organizaţii de pacienţi, declarate la Agenţia Naţională a Medicamentului

Sponsorizările şi orice alte cheltuieli suportate pentru medici, asistenţi medicali, organizaţii profesionale, organizaţii de pacienţi şi orice alt tip de organizaţii care au activităţi în domeniul sănătăţii vor fi declarate de producătorii şi distribuitorii de medicamente la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, potrivit proiectului de Ordin al ministrului Sănătăţii.

Orice cheltuială făcută de o companie farmaceutică, de un distribuitor de medicamente, ar trebui să poată să fie identificată cu nume şi prenume cui a fost făcută. Ar trebui să se pună în proiect o sumă minimă, sub care să nu se facă raportarea, probabil că va fi undeva la 50-100 de lei. Ordinul va intra în vigoare din momentul în care va fi publicat în Monitorul Oficial. Din momentul acela, orice companie care va face o cheltuială cu un medic, cu un profesionist din domeniu sănătăţii va trebui să ştie că această cheltuială în trimestrul întâi al anului 2016 va fi publică pentru toată lumea. Prin cheltuială se înţelege, de exemplu, deplasarea la congres, la o manifestare ştiinţifică, o donaţie care se face către o fundaţie. Acestea vor fi publice către toţi cei care vor să le vadă„, a explicat preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Marius Savu.

Oficialul a mai spus că asociaţiile de pacienţi vor trebui să facă şi ele raportarea sponsorilor făcute de companiile farmaceutice.

Directorul executiv al Asociaţiei Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Dan Zaharescu, a precizat că proiectul reprezintă un pas important făcut în procesul de transparentizare a acestor relaţii, în condiţiile în care întotdeauna au fost suspiciuni vizavi de relaţiile dintre industria farmaceutică şi profesioniştii din sistemul sanitar sau asociaţiile de pacienţi şi alte asociaţii profesioniste din sistem.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri