Sporuri 2023. Președintele PSD Marcel Ciolacu a spus că ar trebui să se renunțe la actualele sporuri salariale și că în viitoarea lege a salarizării și-ar dori ca acestea să nu mai existe și să fie cuprinse în corpul salariului.
„Nu sunt adeptul sporurilor, eu vreau să ne asumăm în coaliție ca în viitoarea lege a salarizării să nu mai existe sporuri. Actualele sporuri să fie cuprinse în corpul salariului și de acolo să terminăm această invenție românească cu zeci de sporuri pentru care ne luptăm în instanță, câteodată le pierde angajatul, angajatorul. Vor exista pentru cei care fac gărzi, care nu pot să lipsească de la serviciu, vor exista anumite componente, a spus premierul.
Bugetarii au multe sporuri, unii le merită, precum cei din sănătate sau apărare, poate și unii profesori, dar în cazul altora reprezintă un semn de întrebare. Cel mai cunoscut spor este cel pentru „condiții vătămătoare” de 15% pe care îl iau toți angajații din ministere sau instituții finanțate integral de stat, de exemplu. Se consideră că ar merita acel spor deoarece pe clăridi ar fi unele antene și le-ar fi afectată sănătatea.
Analizând legislația, putem vedea ce bani în plus primesc angajații bugetari la salariu.
În aceste sporuri de mai jos nu intră sporul de vechime. Nu am inclus diversele indemnizații și compensații, după caz.
Mai sunt și unele excepții de la o instituție la alta.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a declarat recent că niciun salariu în plată nu va mai depăși salariul preşedintelui și nu va mai exista pentru bugetari niciun spor de peste 20%, conform noii legi a salarizării, la care se lucrează cu trei variante de anexe, scrie hotnews.ro.
Sporuri 2023. Ca regulă generală, personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar şi de sporuri specifice pentru condiţii de muncă:
De precizat că funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.
Sporuri 2023. Ce sporuri sunt la Consiliul Concurenței
Personalul Consiliului Concurenţei care, prin natura muncii desfăşurate, are acces la documente şi informaţii care sunt clasificate beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază acordat pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate.
Pentru condiţii de muncă vătămătoare, personalului Consiliului Concurenţei i se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.
Spor special la Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, ANI și ORNISS
La Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, persoanele care gestionează informaţii clasificate beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază acordat pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate.
Personalul din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Integritate care, prin natura muncii desfăşurate, are acces la documente şi informaţii clasificate beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază acordat pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate.
De asemenea, cei de la Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat care gestionează informaţii clasificate, beneficiază de un spor de până la 25% din salariul de bază acordat pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate.
Sporuri de 75% – 100% la instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
Personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor beneficiază şi de următoarele categorii de sporuri şi drepturi:
Munca prestată de personalul din cadrul administraţiei publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în vederea asigurării continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de până la 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite.
Pentru personalul din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” şi comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriul rezervaţiei, beneficiază de un spor de izolare de până la 20% din salariul de bază. Sporul se acordă proporţional cu timpul lucrat în rezervaţie.
Şedinţă decisivă pentru programul de austeritate. Taxele incluse în programul de lucru al Guvernului. Lista produselor care se scumpesc
Pentru condiţii de muncă vătămătoare, personalului Curţii de Conturi i se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.
Personalul de specialitate din cadrul Curţii de Conturi, care prin natura muncii de control şi audit are acces la documente şi informaţii care sunt clasificate, beneficiază de un spor de până la 25% acordat pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate.
Personalul din cultură are două sporuri:
Sporurile personalului trimis în misiune permanentă în străinătate
Membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază de o indemnizaţie de până la 15% calculată asupra salariului de bază corespunzător funcţiei de încadrare.
Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază corespunzător funcţiei de încadrare, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.
Sporurile din Justiție și Curtea Constituțională
Aici există și un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.
De asemenea, judecătorii, magistraţii-asistenţi, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum şi alte categorii de personal, delegate sau detaşate sau care îşi desfăşoară activitatea în sistemul penitenciar, beneficiază pe durata delegării sau detaşării sau a desfăşurării activităţii în sistemul penitenciar, şi de un spor de până la 20% calculat la indemnizaţia de încadrare sau, după caz, la salariul de bază.
Personalul din Ministerul Justiţiei cu atribuţii de coordonare şi control şi cel care efectuează lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor, cu excepţia funcţionarilor publici cu statut special, beneficiază de un spor la salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare, de până la 5%.
Ce sporuri au angajații din apărare, ordine publică şi securitate naţională
Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie de condiţiile de muncă:
Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil care au în primire cai sau câini de serviciu au dreptul, pe perioada respectivă, la un spor de până la 5% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
Pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează, se acordă un spor de până la 100% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
Ce sporuri au profesorii
Pentru personalul didactic de predare din învăţământul universitar, care nu beneficiază de gradaţia de merit se acordă, prin concurs, un spor de performanţă academică. Acest spor se acordă pentru un număr de până la 15% din posturile didactice de predare existente la nivelul instituţiei de învăţământ superior şi reprezintă 10% din salariul de bază deţinut.
*Sporul de performanţă academică se atribuie pe o perioadă de un an.
Personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare şi a viitorilor învăţători, institutori şi profesori beneficiază de un spor de 10-25% din salariul de bază, în raport cu timpul efectiv lucrat şi calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi, dacă nu beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore pe săptămână.
Personalul didactic de predare din învăţământul superior poate primi un spor pentru conducătorii de doctorat de până la 1% pentru fiecare student-doctorand, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază.
În raport cu condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Personalul didactic care desfăşoară activitate de predare – învăţare – evaluare în sistemul penitenciar primeşte un spor de până la 15% din salariul de bază.
Pentru personalul didactic de predare din învăţământ se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază.
Ce sporuri sunt în sectorul sanitar
În unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, unde activitatea se desfăşoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum şi personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopţii, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.
Munca prestată de personalul din unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, în vederea asigurării continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează, în cadrul programului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de până la 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite.
Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de bază în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de până la 75% din tariful orar al salariului de bază.
Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de bază, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează, se salarizează cu un spor de până la 100% din tariful orar al salariului de bază.
Pentru condiţii deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanţă şi structurile de primire a urgenţelor (UPU – SMURD, UPU, CPU) altele asemenea cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază.
Ce sporuri sunt în unităţile de asistenţă socială/centre