Sprijin de peste 97 de milioane de lei pentru apicultori

Programul Național prin care apicultorii primesc sprijin pentru îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole va fi continuat în perioada 2017-2019.
Filip Stan
30 iun. 2017, 15:36
Sprijin de peste 97 de milioane de lei pentru apicultori

rintr-o Hotărâre adoptată astăzi, Guvernul a alocat acestui program, pentru cei trei ani de derulare, suma de 97,626 milioane lei din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Fondurile pentru apicultori vor fi distribuite astfel:

Ø pentru anul 2017 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei;

Ø pentru anul 2018 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei;

Ø pentru anul 2019 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei;

Din valoarea totală a sprijinului financiar, 50% reprezintă sprijin UE, 50% din bugetul național.

Scopul de bază al Programului este îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, de colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, de mătci, şi/sau familii de albine, de cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral, precum şi acordarea de sprijin financiar cooperativelor agricole pentru achiziţionarea de: maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox.

Actul normativ adoptat astăzi facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin și extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activități. Astfel, s-a avut în vedere ca apicultorii, membri ai cooperativelor agricole, să poată utiliza în comun utilaje apicole, achiziționate prin intermediul acestora în cadrul acțiunii „asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, având în vedere atât rolul acestor forme asociative de a procesa și valorifica în comun producția de miere de albine a membrilor, cât și prețul ridicat al utilajelor.

De asemenea, se reglementează modul de atribuire a codului unic de identificare APIA, modul de finanțare, instituțiile publice responsabile, evitarea dublei finanțări, detalierea acțiunilor aprobate în Program, care cuprinde, pentru fiecare acțiune, beneficiarii și solicitanții, condiții de eligibilitate, cheltuieli eligibile, documente justificative.

Informații suplimentare:

Începând din anul 2008, apicultorii beneficiază de sprijin financiar prin măsurile cuprinse în Programul Național Apicol, elaborat de fiecare stat membru pentru o perioadă de 3 ani și care se aprobă prin Decizie a Comisiei Europene.

Programul Național Apicol este elaborat împreună cu reprezentanții formelor asociative în conformitate cu prevederile Regulamentelor europene, iar alocarea financiară se face 50% de la bugetul UE și 50% de la bugetul României.

În perioada 2008 – 2016, Programul Național Apicol a avut aproximativ 50.000 de solicitări finanțate, depuse de  apicultori, persoane fizice, persoane fizice autorizate sau juridice, organizaţi în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători, constituite conform legislaţiei în vigoare.

Termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru programul apicol este 1-15 august 2017.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Horoscop sâmbătă, 1 martie 2025: Capricornii au visuri și planuri de plecare în concediu
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Ce înseamnă când centrala termică face acest zgomot. De ce se aude un șuierat
Capital.ro
Călin Georgescu s-a prăbușit! Lovitură finală după punerea sub controlul judiciar
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Relația lui Nicușor Dan cu coordonatorul lui de campaniei, „un risc de securitate națională”. Caramitru: Matei Păun are afaceri cu Lukașenko
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Fostă concurentă de la iUmor sezonul 13, diagnosticată cu leucemie. Primele declarații despre starea de sănătate / VIDEO
Spynews
Cesima Nechifor, de la Power Couple 2025, a făcut petrecere de ziua ei de naștere. Imagini de la party. Cine i-a fost alături / FOTO
Evz.ro
Babele nu se dezmint. Vin zile cu ploaie, lapoviță și frig. Când se schimbă vrema
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cu ce probleme de sănătate se confrunta Luca Manolache. Tânărul a trăit niște luni de coșmar înainte să-și piardă viața
Cancan.ro
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de care avem nevoie”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Unde a fugit Călin Georgescu? A primit foarte multe amenințări cu moartea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
PKK anunță încetarea focului cu Turcia în urma apelului liderului Abdullah Öcalan
MediaFlux
Se dau salarii de 12.000 de lei pentru români fără studii superioare. Află cum
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
America a murit… God Bless Europe!