Sprijinim educația și contribium la reducerea abandonului școlar – o nouă campanie lansată de Fundația Carmistin

Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială - Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural care provin din familii cu posibilități materiale foarte reduse și care nu primesc ajutor social.
Irina Dumitrescu
29 nov. 2024, 11:07
Sprijinim educația și contribium la reducerea abandonului școlar - o nouă campanie lansată de Fundația Carmistin

Andra Paraschiv, președinte Fundația Carmistin: Prin acest nou proiect, ne propunem să continuăm mai aplicat sprijinul pe care noi ni l-am asumat pentru cei mai vulnerabili membri ai comunității. De data aceasta, încercăm să ajungem la cât mai mulți copii care au nevoie de necesitățile de bază, astfel încât să nu mai fie nevoiți să abandoneze școala din cauza greutăților și lipsurilor de acasă. Pe termen lung, obiectivul nostru este să dezvoltăm o bază de date cât mai cuprinzătoare la nivel național și să putem contribui, prin această campanie punctuală, la reducerea fenomenului abandonului școlar, atât de îngrijorător pentru o societate.

Campanie pentru reducerea abandonului școlar în România

Prima acțiune prevăzută în cadrul acestei noi campanii cuprinse în calendarul anual al fundației a fost inițiată în comuna Leleasca, acolo unde Grupul Carmistin operează cea mai mare fermă de găini ouătoare BIO din România. Echipa Fundației, alături de angajați de la fermă, au oferit pachete cu alimente unor copii rămași în grija bunicii lor. Totodată, Fundația Carmistin a asigurat familiei lemnele de foc pentru iarnă, dar și 30 găini ouătoare din fermă, ce vor asigura necesarul de ouă pentru o perioadă de doi până la patru ani.

Acțiunile de sprijin se vor derula constant, astfel încât copiii să își poată continua educația și să nu mai abandoneze școala din cauza sărăciei.

Fundația Carmistin va extinde campania, treptat, și în alte comunități în care Grupul Carmistin își desfășoară activitatea. Inițiativa pune accent pe cazurile de sărăcie extremă, dar vizează și situațiile unor copii cu rezultate deosebite la învățătură și care au nevoie de o formă de susținere pentru a-și putea continua educația și a-și valorifica potențialul academic.

Câți elevi români abandonează școala

Conform rapoartelor oficiale, un sfert dintre copiii și tinerii României (700.000 copii și tineri cu vârsta între 3 și 23 ani) nu frecventează nicio o formă de învățământ, iar în mediul rural 1 copil din 3 abandonează școala.

Aceasta este cea de-a patra campanie cu impact social lansată de Fundația Carmistin, după Ziua Meselor Școlare, care constă în distribuirea, în școlile din mediul rural, de pachete cu hrană caldă, preparată din portofoliul de produse La Provincia, brand al Carmistin The Food Company. O altă campanie marca Fundația Carmistin este Donăm alimente comunității, materializată prin distribuirea de pachete cu alimente din portofoliul propriu către spitale și centre sociale. Prin campania Sărbătorim Ziua Copilului, derulată în fiecare an, la 1 iunie, Fundația Carmistin le organizează petreceri copiilor din mediul rural, în zonele în care Grupul Carmistin este prezent.

Echipa Carmistin s-a implicat, în ultimii ani, prin diferite entități ale Grupului, în peste 600 de acțiuni de sprijin social, educațional, umanitar și de voluntariat, atât în țară, cât și în afara ei.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Andra Voloș, prima reacție după ce Robert Lele a anunțat despărțirea, dar apoi a șters postarea. Mesajul emoționant al soției cântărețului / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurele zodii care termina luna aprilie cu portofelul plin. Au parte de belșug și fericire, sunt cele mai avantaje de astre
Capital.ro
Regulă pentru toți cei care au gard la curte. Proprietarii trebuie să anunțe vecinii obligatoriu
Playtech.ro
Bani în plus de la stat pentru români. Se plătesc sute de lei lunar, ce documente trebuie depuse pentru a beneficia de VMI
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Medicii i-au reatașat capul unei femei „decapitate” după o căzătură cumplită. „Neurochirurgul meu a trebuit să-mi țină craniul în loc cu mâinile”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Imagini emoționante cu Armin Nicoară și bebelușul său. Cum a fost surprins cu fiul său, Amir Efrem / VIDEO
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vânt puternic. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea în toată țara
Evz.ro
Tendință ciudată pe piața imobiliară. Prețurile au luat-o razna
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Angela Similea a pierdut una dintre cele mai dragi persoane! Mesajul sfâșietor postat de artistă: „Mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile”
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă permisul auto. Ordin direct UE. Anunț pentru șoferii pensionari de peste 70 de ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
Tradiții și superstiții de Florii. Este dezlegare la pește
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii