Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cine eşti

Modul în care oamenii iau masa oferă informaţii despre comportamentul acestora, de exemplu, dacă sunt amabili sau de încredere, iar acest lucru se observă cel mai bine când sunt la restaurant şi când fac invitaţii la masă, indiferent dacă este vorba despre un simplu prânz sau o cină.
Alina Costache
16 nov. 2013, 10:25
Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cine eşti

Potrivit huffingtonpost.com, există câteva indicii de care trebuie să ţineţi cont:

– Dacă o persoană vă găteşte supă, este un semn clar de iubire.
– Dacă o persoană încearcă o mâncare care nu îi place, aceasta este dispusă să încerce lucruri noi, cum ar fi lecţii de dans, scufundări sau învăţarea unei limbi străine. Acest gen de persoane sunt amuzante, iar compania lor la masă este plăcută.
– Dacă o persoană comandă felurile de mâncare separat pe farfurie, aceasta ar putea să vă ordoneze viaţa într-un mod la fel de riguros. Deşi o relaţie cu acest gen de persoane nu este imposibilă, nu va fi deloc uşor.
– Dacă o persoană mănâncă cu gura deschisă, probabil ea crede că este deasupra celorlalţi şi că regulile nu se aplică şi în cazul său.
– Dacă o persoană poate detecta diferenţa dintre un vin cu note fructate şi un vin cu aromă de fructe de pădure, ar trebui să o rugaţi să fie avocatul vostru, deoarece numai avocaţii cred propriile invenţii.
– Dacă o persoană pune ketchup pe ouăle ochiuri, nu merită în niciun caz să intraţi într-o relaţie cu aceasta.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cele trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 10 martie. Împăcări, reușite și bucurii din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Cele mai bune sarmale de post. Au un ingredient care face diferența
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier