Stadioane care au murit odată cu Revoluţia GALERIE FOTO

Fotbalul românesc are stadioane, dar şi-a pierdut publicul. În ultimul an au fost date în folosinţă arene noi în Bucureşti, Cluj şi Ploieşti, însă rareori numărul microbiştilor ajunge la 10.000. Se speră totuşi că într-o zi, când sportul rege se va înzdrăveni, publicul să ia cu asalt aceste stadioane moderne, care le concurează arhitectonic pe cele occidentale. Dincolo de celebritatea noului „Ilie Oană”, Cluj Arena sau Naţional Arena, există însă în România câteva stadioane cărora vremurile le-au adus o celebritate efemeră sau au primit doar recunoaştere statistică.

Acest ultim caz este cel al stadionului din Medgidia, o arenă despre care puţini ştiu că până anul trecut a fost a doua ca mărime din ţară. Paradoxul acestei arene este că are 32.700 de locuri, în condiţiile în care populaţia oraşului abia dacă trece de 40.000. Asta înseamnă că proiectanţii au fost atât de optimişti încât s-au gândit că 85 la sută din populaţia oraşului va merge să-şi susţină favoriţii la meciuri? Nicidecum. Cantitatea suficientă de ciment de la fabrica din zonă a dat ideea unei astfel de construcţii grandioase, de tip sovietic, deşi echipa locală CSM Medgidia, nu a evoluat niciodată în Liga Intai.

Deşi în momentul de faţă stadionul este în paragină, aici se joacă fotbal din campionatul judeţean, iar cele 2.000 de locuri pe scaune rămân oricum neocupate, la stadion adunându-se cel mult câteva sute de oameni. Şi, mult mai puţini la partidele diferitelor grupe de juniori. În prezent, mult mai multă lume se adună la concursurile de lupte tătăreşti. A existat însă şi un moment în care stadionul din Medgidia a fost arhiplin. În 1999, când pe acest stadion a venit pentru o partidă amicală Rapid, echipă care câştigase titlul de campioană, cu Mircea Lucescu. Cel mai important meci oficial pe care l-a găzduit această arenă s-a disputat însă în 1988, între naţionalele de tineret ale României şi Albaniei. În prezent, stadionul municipal din Medgidia a ajuns raiul hoţilor de fier vechi. Nu mai departe de săptămâna trecută, Jandarmii au surprins câţiva indivizi furând ţeavă din balustrada împrejmuitoare a tribunelor.

Alte articole

Cum petreceau de Paște Nicolae și Elena Ceaușescu. Ce meniu aveau de sărbători și ce cerințe speciale respectau angajații lor

Nicu Ceaușescu dezvăluie scandalurile din familia dictatorială: „Țipau una la alta de se auzea afară. Se certau ca țațele de bloc”

O arenă mai mică, dar care a cunoscut o faimă ceva mai mare, este cea din Scorniceşti, unde a evoluat până în 1990 FC Olt. Ca formă de revoltă împotriva Dictatorului, născut în această localitate, stadionul cu o capacitate de 18.000 de locuri a fost lăsat deliberat în paragină. Asta în ciuda faptului că era considerat foarte cochet la vremea lui, iar pe la FC Olt au trecut, de-a lungul vremii fotbalişti precum Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Victor Piţurcă, Dorinel Munteanu sau Ilie Balaci. Desfiinţarea echipei de fotbal, imediat după Revoluţie, a condus spre această moarte lentă. Geamurile sunt sparte, scaunele au putrezit, iar pereţii vestiarelor stau să cadă.

Privită din punct de vedere al performanţelor, gloria de altădată a echipei este totuşi una ruşinoasă. În iunie 1978 a avut loc aici partida Viitorul Scorniceşti – Electrodul Slatina, încheiată cu scorul de 18-0. Se spune că la acest meci echipa slatineană nu s-a prezentat, dar o victorie cu 3-0 a gazdelor nu aducea siguranţa promovării. Astfel, Dumitru Dragomir, preşedintele clubului şi actualul preşedinte al LPF, a adunat 11 oameni de pe stradă, le-a dat echipamente şi meciul a început, iar Viitorul a marcat atâtea goluri câte i-au trebuit, pentru a-şi asigura promovarea în Divizia B. În perioada de glorie, de echipă s-a ocupat Marin Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceauşescu, dar FC Olt Scorniceşti nu a reuşit niciodatā să se clasaze mai sus de locul patru în Liga I.

Nostalgici sunt şi locuitorii din Moreni, mulţi dintre ei amintindu-şi cum pe stadionul Flacăra venea să joace în în 1989 marele FC Porto, la nici doi ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni. Şi în acest caz arena este victimă colaterală a păcatelor clubului de fotbal. Flacăra a fost considerat un club comunist, aflat sub protectoratul fostului ministru de interne, Tudor Postelnicu. Echipa a promovat în Liga I în 1986 şi în doar trei luni s-a construit un stadionul de 12.000 de locuri, care în momentul de faţă, după două decenii şi jumătate, a pierdut bătălia cu rugina.