Stadionul din Giuleşti se demolează. Lucrările au început marţi

Lucrările de demolare parţială a Stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu din Capitală au început, marţi, anunţă clubul de fotbal FC Rapid, care activează în prezent în Liga a III-a.
Filip Stan
26 feb. 2019, 14:35
Stadionul din Giuleşti se demolează. Lucrările au început marţi

„Lucrările de demolare la stadionul Giuleşti au început. Chiar dacă ne încearcă sentimente de tristeţe şi nostalgie, gândul că vom avea un nou stadion, aşa cum merită un club precum Rapid, ne oferă motivaţia de a construi o echipă de top, astfel încât pe noul Giuleşti să vedem numai meciuri de Liga I şi, mai ales, de cupe europene”, menţionează clubul Rapid pe pagina oficială de Facebook.

Conform Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), autorizaţia de desfiinţare/demolare parţială a fost emisă de Primăria Sectorului 6 la 11 februarie 2019. În paralel se definitivează documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire împreună cu avizele aferente.

Noul stadion Giuleşti-Valentin Stănescu va avea 14.000 de locuri, costul de construcţie fiind de 29 de milioane de euro. Arena va avea o pistă de atletism pentru antrenamente sub tribune, o sală de sport sub Peluza Nord şi spaţii de cazare pentru sportivi (28 de locuri).

Stadionul Giuleşti a fost inaugurat la 10 iunie 1939 în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a lui Mihai „Mare Voevod de Alba Iulia”, ulterior Regele Mihai I al Românie, a Prinţului Paul al Greciei precum şi a numeroşi membri ai Guvernului României.

Ultimul meci oficial găzduit de arena de lângă Podul Grant a fost FC Rapid – Înainte Modelu (scor 1-0), din cadrul etapei a 14-a a Seriei a II-a din Liga a III-a, la care au asistat aproximativ 9.000 de spectatori.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Spynews
Laura Cosoi, primul interviu după ce a devenit mamă pentru a patra oară. Frumoasa prezentatoare TV s-a întors deja pe platourile de filmare / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii până pe 23 august. Vești bune, bani și fericire pentru 4 nativi
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe vehicule. Guvernul a dat ordin. Amenzi din 1 septembrie
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
CUTREMUR PUTERNIC ÎN ROMÂNIA în urmă cu scurt timp. Anunțul făcut de INFP
Adevarul
Impactul declarațiilor ÎPS Teodosie: Normele religioase stricte lasă urme care persistă și în viața adultă ANALIZĂ
Spynews
Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, Alina Ferinceac. Imagini de colecție cu cei doi
Spynews
Împăcați, dar pe ascuns! Cum au încercat Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău să fenteze paparazzii! I-am prins la întoarcerea din escapada secretă /VIDEO SAVUROS
Evz.ro
Tricoul, obligatoriu în afara plajei. Te amendează pe loc, s-a dat Ordonanță
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Oana Niculescu Mizil, transformată TOTAL de când e o femeie singură! A rupt plaja-n două când s-a ridicat de pe şezlong
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Când vor intra pensiile recalculate pe card! Data la care se livrează pensiile în luna septembrie
Capital.ro
Românii PIERD BANII. Ajutorul de care au maximă nevoie: Rușine națională!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Cum au murit, de fapt, Alexandra și Alin! Sfâșietor ce a filmat camera de bord
substantial.ro
Alertă epidemiologică: Virusul Oropouche amenință țările din America Centrală și de Sud
MediaFlux
PENSIONARII care vor pierde BANI de la 1 septembrie LA RECALCULARE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!