Staicu, Parchetul Capitalei: Au fost emise mandate de aducere pentru elevi, nu şi puse în executare

Bogdan Staicu, procuror-şef la Parchetul Capitalei, a declarat, vineri, că au fost emise mandate de aducere pentru aproximativ 100 de elevi care au susţinut bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", ce ar fi fost puse în executare dacă aceştia nu se prezentau la audieri în urma citării.
Iulian Tudor
05 iul. 2013, 20:56
Staicu, Parchetul Capitalei: Au fost emise mandate de aducere pentru elevi, nu şi puse în executare

Mandatele de aducere erau emise pentru aproximativ 100 de elevi, dar nu s-a pus problema punerii lor în aplicare înainte de realizarea procedurii de citare, a spus Bogdan Staicu, procuror şef la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vineri seară, potrivit Mediafax.

„Din cele 250 de persoane (numărul elevilor care au susţinut proba de limba română a bacalaureatului la Liceul Dimitrie „Bolintineanu” din Capitală, n.r.) erau 100 care trebuiau să reprezinte primul eşalon, care să fie audiate, dacă se putea azi, mâine, cel târziu luni, iar celelalte peste o sută de persoane urmau să fie audiate la epuizarea primului eşalon. Aceste 100 de persoane sunt persoanele care fie s-au aflat în sălile în care au fost găsiţi asupra supraveghetorilor bani nejustificaţi, fie sunt 16 elevi în privinţa cărora exista o listă, iar alături de această listă existau rezolvările subiectelor la limba română xeroxate în 16 exemplare. Deci aceştia au fost cei vizaţi cu prioritate”, a declarat Staicu.

Procurorul a spus că aceşti 100 de elevi trebuiau identificaţi, la liceu, şi citaţi. „În situaţia în care aceşti elevi nu se prezentau în momentul convenit pentru audiere în urma acestei citări, se puneau în executare mandatele de aducere referitoare la aceştia (…) Având în vedere numărul foarte mare de persoane care trebuiau audiate, au fost emise (mandate de aducere, n.r.), dar nu puteau fi puse în executare”, a mai declarat magistratul.

Staicu a mai spus că elevii care nu voiau să meargă în acel moment, direct de la liceu, la audieri ar fi convenit cu poliţistul să vină altă dată, şi dacă nici la data respectivă nu se prezentau, atunci ar fi fost pus în executare mandatul de aducere, adică ar fi fost conduşi la audieri.

Pe de altă parte, 17 elevi s-au prezentat, singuri, vineri la audierile de la Poliţia Capitalei, „în ciuda impactului mediatic”, a mai spus Staicu, precizând că îşi asumaseră angajamentul în acest sens mai mult de 20.

„Elevii nu au fost umiliţi, nu li s-au încălcat drepturile, motiv pentru care s-au şi prezentat din proprie iniţiativă la Poliţia Capitalei”, a mai declarat Bogdan Staicu, vineri seară.

Tot în cursul zilei de vineri, procurorul şef Bogdan Staicu a mai spus că cei aproximativ 250 de elevi, împărţiţi în cele cinci săli de examinare de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, în care s-au găsit sume nejustificate de bani în urma descinderilor din 1 iulie, sunt martori la posibile infracţiuni de corupţie, acesta fiind motivul pentru care ei ar trebui audiaţi.

Poliţiştii au mers, vineri, la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duşi la audieri, după susţinerea ultimei probe a bacalaureatului. În faţa intrării în curtea Liceului „Bolintineanu” erau zeci de părinţi care îşi aşteptau copiii. Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz. Totodată, la intrarea autocarului în curtea liceului au existat şi altercaţii între părinţi şi poliţişti.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, declara că poliţiştii au mers la liceu pentru a pune în executare peste o sută de mandate de aducere emise pe numele unor elevi care au susţinut examenul de bacalaureat la această şcoală. Acesta a spus că poliţiştii vor pune în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanţă, precizând că elevii vor fi duşi cu autocare la audieri, însă nu au calitatea de învinuiţi şi nu sunt reţinuţi, iar părinţii îşi pot însoţii copiii.

Bogdan Staicu a declarat, ulterior, că, fiind foarte mulţi elevi care trebuie audiaţi, a fost făcută o etapizare, mai ales că unii dintre ei urmau să plece în vacanţă sau să înceapă examenele de admitere la facultate.

Staicu a precizat că procurorii şi poliţiştii au mers la liceu pentru a stabili modalitatea în care vom fi audiaţi cei 250 de elevi.

El a mai spus că pentru audiere au fost emise citaţii, nu mandate de aducere. Procurorul a precizat că procedural acest lucru nu este posibil, mandatul de aducere fiind emis doar în cazul în care o persoană citată nu se prezintă.

Staicu a mai arătat că părinţii se puteau interesa dacă urmau să fie audiaţi copiii lor şi puteau fi de faţă la audieri, întrucât a fost pus la dispoziţia acestora un număr de telefon.

În legătură cu autocarele care au fost trimise în faţa sediului Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, Staicu a spus că acestea au fost doar pentru a uşura deplasarea celor care au spus că pot da declaraţii vineri.

„Toţi cei prezenţi la Poliţia Capitalei sunt elevi care au dorit să fie audiaţi, s-a renunţat la transport cu autobuze şi s-a deplasat fiecare cum a putut”, a precizat Staicu

Audierile, vizându-i pe toţi cei 250 de elevi care au susţinut examenul, vor continua sâmbătă şi vor fi reluate luni, a mai spus Staicu.

Pe de altă parte, ministrul de Interne, Radu Stroe, declara, tot vineri, că au existat mandate de aducere pentru elevii de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, dar nu au fost puse în aplicare, el apreciind totodată că „Poliţia a lucrat foarte corect”.

Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa luni că a fost începută urmărirea penală „in rem” pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la limba română de la bacalaureat la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, fiind făcute percheziţii la unitatea de învăţământ cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. În timpul percheziţiilor, s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Elevii au fost percheziţionaţi de anchetatori la ieşirea din sală, la mulţi dintre aceştia fiind găsite fiţuici, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” au fost audiaţi luni la Poliţia Capitalei, în cazul suspiciunilor de fraudă la proba de limba română a examenului de bacalureat.

Directoarea Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, Costica Vărzaru, demisă luni din funcţie, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marţi, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat.

Şapte candidaţi la bacalureat de la Liceul „Bolintineanu” au fost eliminaţi din examen, după ce asupra lor au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă, „copiuţe, cărţi cu rezolvări, telefoane mobile”, la proba de limba şi literatura română, a anunţat marţi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Ce să pui în cafeaua de dimineață în loc de zahăr sau miere. Ingredientul banal care îi taie gustul amar și care are foarte puține calorii
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. I-au blocat planul cu care câștiga România: Asta-i soluția!
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Netflix face schimbări mari. Abonații așteaptă de multă vreme
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Ninge de Paște în București?! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Au deschis dosar penal. Decizia prin care l-ar putea bloca complet pe Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
Câștigurile Loteriei Române și Sumele Aflaței în Joc la Tragerile Loto din 6 februarie 2025
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)