Stâlp în mijlocul şoselei, pe centura municipiului Satu Mare. Cum a fost posibilă o asemenea grozăvie

Un stâlp de electricitate a fost fotografiat în mijlocul centurei ocolitoare a municipiului Satu Mare, aflată în curs de construire. Utilităţile nu au fost încă relocate, astfel că stâlpi de curent sau conducte de gaz ce blocau continuarea lucrărilor anul trecut le blochează și astăzi, conform presei locale.
Iulian Tudor
28 iul. 2020, 11:48
Stâlp în mijlocul şoselei, pe centura municipiului Satu Mare. Cum a fost posibilă o asemenea grozăvie

Finalizarea sectorului sudic dintre DN19A și DN19 depinde exclusiv de relocarea unor stâlpi de curent, iar finalizarea unor structuri pe sectorul nordic este de asemenea mult întârziată de relocări similare, după cum scrie presasm.ro.

Solicităm CNAIR să se implice mult mai profesionist decât până acum în soluționarea acestor blocaje birocratice care riscă să împingă finalizarea proiectului după anul 2021. Nu în ultimul rând solicităm recepționarea parțială până la finalul acestui an a celui mai avansat sector al proiectului dintre DN19 și DN19A ce conține și pasajul peste râul Someș. Acest proiect de aproximativ 20 km lungime și un cost de peste 300 de milioane de lei a fost contractat în 2015, însă lucrările au demarat abia în 2018„, spun activiștii de la Pro Infrastructură.

Varianta de ocolire traversează râul Someş cu un pod cu lungimea de 640,85 m (inclusiv viaductele de acces la pod) între digurile de apărare ale municipiului. După traversarea râului Someş, varianta de ocolire intersectează DN 19A unde va fi amenajată o intersecţie la nivel tip giraţie. Obiectivul în lungime de 19,54 km ce are ca termen de finalizare estimat de către antreprenor luna iulie 2021, înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor de 44,50% în condițiile în care stadiul plăților este de 53,54%.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
România a închis granița după un atac biologic. Virusul se răspândește rapid în Europa
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Vremea de Paște 2025: Cum va fi în noaptea de Înviere și ce anunță prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?